GIANNA NANNINI: Muzica se măsoară în aplauze, iar vinurile, în bucuria de-a trăi
“Muzica se măsoară în aplauze, iar vinurile, în bucuria de-a trăi", spune Gianna Nannini. Puțină lume știe că starul și-a transformat pasiunea într-un business, continuând afacerea familiei sale, producția de vinuri, în Toscana.
Gianna începe, în luna martie, al său HITSTORY TOUR LIVE în cele mai prestigioase săli de concerte din Italia, continuând cu multe alte metropole europene, printre care și București, pe 27 aprilie. Concertul, un adevărat tur de forță, va însemna trei ore cu cele mai de succes hituri din întreaga carieră a artistei. Un eveniment organizat de Balkan Entertainment Group.
“Pentru mine, postura de producător de vinuri nu este una neobișnuită. Am crescut la țară, în Toscana, bunicii mei făceau vinuri. Acum produc 5 vinuri roșii. Le-am creat pe gustul meu, potrivite personalității mele. E ca atunci când faci un disc, trebuie să aibă un sunet unitar. Muzica se măsoară în aplauze, iar vinurile, în bucuria de-a trăi", spune Gianna.
Masterandă în filosofie, Gianna Nannini spune că a învățat să accepte viața așa cum vine, cu bune și cu rele. Nu e religioasă, se definește mai degrabă ca o persoană spirituală, una care crede într-o energie înconjurătoare. “Nu mi-e frică de nimic. Am trecut întotdeauna prin momentele dificile cu ajutorul muzicii mele. Muzica este puterea mea”.
Anul trecut a fost un an plin pentru Gianna Nannini. Prima parte a turneului HITSTORY TOUR LIVE a debutat de fapt pe 14 mai, la Arena di Verona, cu acompaniamentul celebrei Bohemian Symphony Orchestra din Praga, sub bagheta lui Will Malone. Sub o ploaie neîncetată, 15.000 de spectatori au rămas neclintiți pe scaunele lor pentru mai mult de trei ore. Finalul anului 2016 a însemnat și apariția cărții autobiografice Cazzi miei, o incursiune așa cum artista mărturisește că n-a mai facut-o niciodată în aspecte inedite ale vieții sale private și episoade dramatice ale carierei sale, precum cel de la care începe cartea (1983, anul în care a scris Fotoromanza).
În 2008, concertul Gianna Nannini la București a fost sold-out, un semnal pentru fanii artistei de a-și cumpăra din timp biletele la HITSTORY TOUR LIVE. În funcție de distanța față de scenă, biletele costă 95 lei, 120 lei, 175 lei, 200 lei, 225 lei sau 275 lei și pot fi cumpărate pe Eventim.ro.