
Garbage şi Caro Emerald vor concerta în cadrul B’ESTFEST Summer Camp

Noi artişti au fost confirmaţi la ediţia din acest an a B’Estfest Summer Camp: Garbage, Caro Emerald, Selah Sue, The Qemists, Obituary, Meshuggah şi Mala Vita.
Garbage este una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din lume, în timp ce Caro Emerald s-a făcut remarcată pe plan mondial anul trecut, la fel ca şi Selah Sue, revelaţia soul/reggae.
The Qemists este una dintre cele mai spectaculoase trupe de drum and bass, iar Mala Vita este un nume reprezentativ al curentului punk balcanic. Meshuggahsi şi Obituary sunt cele mai recente confirmări pentru scena rock, după Kreator.
B’ESTFEST Summer Camp va avea loc în perioada 6-8 iulie, pe malul lacului Pasărea din Tunari. Cei care vor să-şi achiziţioneze abonamente o pot face cu o reducere de 20 de procente în perioada 1 februarie-15 martie.
Tichetele sunt disponibile online pe myticket.ro şi biletoo.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta, la preţul promoţional de 215 lei pentru cele 3 zile de festival. După finalizarea programului pe zile, vor fi puse în vânzare şi biletele de o zi, la preţul de 125 de lei în early bird, respectiv 150 de lei la intrare.