[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 26/10/2012
Bucureşti În luna decembrie se vor deschide primele etaje din Galeriile Titan, restul centrului comercial va fi accesibil pentru public din primăvara lui 2013.

Galeriile Titan vor fi inaugurate în luna decembrie

Galeriile Titan vor fi inaugurate în luna decembrie

Galeriile Titan se vor deschide în luna decembrie a acestui an, după o perioadă de 6 luni de consolidare şi modernizare a Magazinului Titan.

Noul centru comercial are 15.000 mp, iar din decembrie se vor deschide parterul şi primele două etaje, urmând ca restul de trei etaje să fie accesibile din primăvară.

„Galeriile Titan au un concept clar, acela de centru comercial de proximitate, iar clienţii noştri vor găsi un mix de servicii şi produse mult mai complex decât cel anterior. În decembrie deschidem primele două etaje, iar din ianuarie lansăm Titan Fitness, cea mai modernă sală din cartier”, a afirmat reprezentantul Galeriilor Titan, Anne Opriţoiu.

În Galeriile Titan va fi disponibil un supermarket Mega Image de 700mp, servicii de telefonie mobilă, farmacie, magazine cu produse cosmetice şi cadouri, salon de înfrumuseţare, zona specială de restaurante şi magazine de fashion.