Gala Traficantului de cultură, în Oradea
Între 21 şi 24 septembrie, în Oradea, va avea loc Gala Traficantului de cultură Internaţional 2012.
GTCI 2012 îşi propune teatru, arte vizuale, carte, fotografie, film, laboratoare pe diverse teme, conferinţe, forme artistice variate, în compania unor artişti precum Andreea Bibiri, Simone Perinelli, Mike Godoroja, Consuelo Mura, Allan Dalla, Gabor Zsofi şi alţii.
Intrarea este pe bază de bilet sau abonament. Costul unui bilet este de 15 lei/zi sau abonament de 4 zile în valoare de 35 de lei.
„O Gală a Artelor Fundamentale, o sărbătoare a celor care iubesc într-adevar valorile culturale, o sărbătoare nu numai a artistului pentru spectator ci și a spectatorului pentru artist, participarea efectivă la această manifestare cu inima, sufletul și mintea” – Sebastian Bărbălan, director artistic.
GTCI este festivalul producţiilor de nişă, al experimentului şi experimentalului, al noilor formule şi răsturnări de convenţie sau, altfel spus, este piaţa de schimb a noutăţilor spectaculare. Festivalul urmărește realizarea unor evenimente culturale în vederea atragerii tinerilor înspre cultură, artă şi tradiţie. Festivalul este de natură underground – manifest – alternativ, aici se întâlnesc atât artiști consacrați cât și debutanți.