Film din Cehia la Festivalul de Film European

Filmul cehesc proiectat în Bucureşti şi Timişoara, la Festivalul de Film European, spune o tulburătoare poveste ale unor vieţi obişnuite şi a genocidului din Cehoslovacia, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Proiecţiile vor avea loc pe 11 mai, de la ora 20:00, la Cinema Studio, şi pe 17 mai, de la ora 19:00, la Biblioteca Centrală Universitară Eugen Prodan.
Masacru din 1942, de la Lidice, este singurul act de genocid recunoscut de către Germania nazistă. Filmul reuneşte trei poveşti ale unor destine frânte de acest episod.
Luni, 14 mai, la Centrul Ceh va avea loc obişnuitul Documentary Mondays, cu „Race to the Bottom / Vit Janecek”.
Vineri, 18 mai, Asociaţia One World România organizează, la Cinema Eforie, o proiecţie maraton, un ecou al festivalului One World Romania 2012.
Un alt eveniment interesant este un „Fotomaraton inspirat de literatura cehă”. Participanţii trebuie să vină sâmbătă, 19 mai, de la ora 11:00, cu un aparat foto analog la Centrul Ceh. Vor primi o rolă cu 24 de cadre FOMA, alb-negru şi un text din Franz Kafka, Bohumil, Havel sau alt autor. Vor avea 24 de ore să aducă înapoi filmul expus.
Joi, 24 mai, de la ora 18:00, la MNAC vor fi expuse cele peste 1.000 de fotografii realizate în timpul fotomaratonului, iar cea mai bună poveste va fi premiată cu o excursie la Praga.