[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 9/10/2012

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est/La Est de Vest”

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est/La Est de Vest”

Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 octombrie, la Muzeul de Artă (Palatul Baroc), şi reprezintă primul festival internaţional de literatură din România organiza în afara Capitalei.

Acesta este unul dintre proiectele importante cu care Timişoara poate candida la Capitală Culturală Europeană, în 2020. Festivalul îşi propune să continue tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă”. 

La festival vor participa, printre alţii: Slavenka Drakulic (cea mai tradusă şi apreciată scriitoare şi publicistă croată a momentului), Richard Swartz (scriitor suedez şi unul dintre cei mai importanţi jurnalişti din Europa Centrală şi de Est, cu două volume traduse în română), Attila Bartis (unul dintre cei mai traduşi prozatori contemporani din Ungaria), Jan Koneffke (auto german, prozator, poet şi jurnalist), Vladimir Arsenijevic (scriitor, traducător, editor, muzician şi publicist). 

Lor li se alături cinci scriitori timişoreni cunoscuţi: Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu, Viorel Marineasa, Daniela Raţiu şi Tudor Creţu.