Exponate inedite la prima licitaţie Artmark dedicată vieţii militare
Artmark a pregătit pentru luna aprilie două zile cu şase licitaţii tematice şi cu obiecte de colecţie unice.
Aproximativ 140 de exponate din secolul I î.e.n. şi până la cel de-al Doilea Război Mondial, printre care armuri, coifuri, medalii şi decoraţii, săbii, documente istorice şi fotografii, îi aşteaptă pe colecţionari în a doua zi a sesiunii de licitaţii, în 11 aprilie.
Licitaţia dedicată vieţii de ostaş, „Militaria şi Antichităţi”, are ca piesă de interes central o rapieră franceză, datată 1630-1645. Aceasta este lucrată în oţel şi măsoară 106 cm. Elementele care o individualizează sunt decoraţiile traforate ale gărzii concave, care prezintă perechi de delfini, cu floarea de crin în centru, simbolurile heraldice asociate lui Ludovic al XIV-lea. Preţul de pornire este de 6500 de euro.
Unul dintre obiectele inedite din licitaţie este bucătăria de campanie din perioada Primului Război Mondial, o piesă de muzeu excepţională prin raritatea sa. Maşinăria era iniţial trasă de cai, iar un exemplar similar se află la Muzeul Militar Naţional. Preţul de pornire este de 7000 de euro.
Un alt obiect valoros este hrisovul pe pergament din piele de viţel, emis de domnitorul Constantin Brâncoveanu către boierul Drăghici Bălăceanu (67,5x49 cm), în 29 martie 1713. Exemplarul, cu semnătura domnitorului şi stema Ţării Româneşti, are preţul de pornire de 7000 euro.
O maşină de criptat „Enigma”, folosită de germani în al Doilea Război Mondial, are preţ de pornire de 10.000 de euro, fiind una dintre cele două existente în România. Maşina este unul dintre puţinele sisteme de codificare a comunicaţiilor folosite de armata nazistă, codurile fiind sparte de către serviciul de informaţii al polonezilor sau de către marina britanică.
La licitaţie vor mai fi scoase la vânzare un coif de nobil persan (3000 euro), un buzdugan de luptă realizat în perioada lui Mihai Viteazul, o sabie germană din secolul XVI, o arbaletă spaniolă sau o motocicletă militară germană Sachs.
În afată de Licitaţia „Militaria şi Antichităţi”, care va avea loc pe 11 aprilie, Artmark a pregătit alte cinci licitaţii pe diferite teme: 25 de Capodopere şi Colecţii Importante, Licitaţia de Sculptură şi Mobilier de Grădină şi Licitaţia de Postmodernism & Contemporană, iar a doua zi: Licitaţia de Art-Nouveau, Romantism & Biedermeier şi Licitaţia de Vinuri Rare.