[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 8/04/2013

Documentarul Maria, în premieră mondială la Festivalul “Visions du Reel”

Documentarul Maria, în premieră mondială la Festivalul “Visions du Reel”

Maria, documentar semnat de Claudiu Mitcu, a fost selecţionat în competiţia international a Festivalului Internaţional de Film Documentar “Visions du Reel”, care va avea loc în Nyon (Elveţia), între 19 şi 26 aprilie.

Festivalul Internațional de Film Documentar „Visions du Reel”, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa, a ajuns în acest an la cea de-a 44-a ediție. Festivalul  evită producțiile mainstream, concentrându-se pe veritabilii autori de film documentar, adică pe cei ce pun accentul pe artă și nu pe senzaționalism, oferind deopotrivă o diversitate de viziuni și aspirații comune.

O poveste extrem de emoționantă despre ultimele ore din viața unei bătrâne căreia rudele și prietenii îi pregătesc cea din urmă călătorie, Maria este cel de-al 5-lea documentar al lui Claudiu Mitcu. Din filmografia acestuia mai fac parte filmele Nisipuri (2007), Australia (2009), Circul vesel (2011) și Noi doi (2012), selecționate și premiate în peste 20 de festivaluri internaționale.

Maria este o producție independentă Wearebasca. Montajul e semnat de Ioachim Stroe iar muzica de Luiza Zan.