Disney in Concert - Frozen cu Orchestra Simfonică București
Orchestra Simfonică București, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, va asigura coloana sonoră a proiectului „Disney in Concert – Frozen”.
După succesul înregistrat anul trecut în turneul național și spectacolul sold-out de la Sala Palatului cu proiectul „Disney in Concert: Magical Music from the Movies”, organizatorii au invitat și în acest an Orchestra Simfonică București pentru a asigura acompaniamentul muzical al show-ului original „Disney in Concert: Frozen”.
„Disney creează vise și exemple, iar muzica susține întregul proces creativ al acestui univers. Este o încântare să duci mai departe poveștile care au fascinat o lume întreagă și să dai, la rândul tău, rod unui vis. Suntem onorați să facem parte din acest proiect pentru a doua oară și să dăm viața filmului Disney conform partiturilor originale venite direct de la studiouri,” a declarat Cătălin Oprițoiu, fondator al Orchestrei Simfonice București.
Orchestra Simfonică București, împreună cu Paula Seling și Dalma, pășește pentru a doua oară în lumea magică Disney, de data aceasta în cadrul unui spectacol bazat pe cel mai iubit desen animat, „Frozen”. Lor li se alătură în aventură GEØRGE, artistul cu o versatilitate ce îi va permite să interpreteze trei personaje. De asemenea, pentru că “Frozen” este un film cu o coloană sonoră desăvârșită, pe scenă va urca și Corul Accoustic, care va da voce simpaticilor troli pețitori, dar și pieselor compuse pentru cor.
Filmul „Frozen - Regatul de gheață” va rula dublat în limba română, păstrând dialogurile originale. Toate melodiile vor fi interpretate, de asemenea, în limba română.
Evenimentul „Disney in Concert: Frozen” este un concept original Disney și o producție realizată sub licența Disney. Show-ul, potrivit pentru orice vârstă, va avea loc sâmbătă, 27 mai, la Sala Palatului. Biletele se găsesc pe eventim.ro și în rețeaua eventim.