Culegătorii de folclor – primul film documentar 3D realizat în România

Producţia va fi lansată în România pe 30 ianuarie şi va putea fi vizionată în cinematografele din ţară.
Pelicula face parte din prima trilogie de documentare 3D artistice etnografice din România şi va include: “Culegătorii de folclor”, cel care va fi lansat la finalul acestei luni, “Moş Pupăză” şi “Nuntă în Maramureş”.
Scopul celor trei producţii este de apromova Maramureşul şi tradiţiile sale, iar dacă acestea vor avea success, vor urma alte documentare 3D de prezentare a unor regiuni importante ale ţării.
“La filmări s-au folosit echipamente tehnice unice în România, toate acestea pentru ca spectatorii să descopere şi filme culturale româneşti 3D şi să se îndrăgosteascp de Maramureş, un ţinut magic, iar în ultimii ani m-a surprins prin frumuseţea sa”, a afirmat regizorul Gabriel Boholt.
Până la finalul acestui an vor fi lansate şi celelalte două filme care fac parte din acest proiect. Prima proiecţie a fost filmată pe Valea Izei, Sighetul Marmaţiei, şi prezintă viaţa unui cuplu de muzicieni din Maramureş.
Filmul va avea pe 20 de minute şi este realizat de o echipă a RomâniaFilm, coordonată de Gabriel Boholt (regizor) şi Marius Iuraşcu (director general RomâniaFilm).