„Cuba continuă” de Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu, lansată la Bookest 2012
Miercuri, 30 mai, de la ora 18:00, la standul Editurii ART de la Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc lansarea volumului „Cuba continuă”, semnat de Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu.
Invitaţii evenimentului vor fi violonistul Alexandru Tomescu şi redactorul-şef al Editurii ART, Laura Albulescu.
„Cuba continuă” este un jurnal atipic de călătorie: fotografiile lui Cosmin Bumbuţ şi textele Elenei Stancu spun povestea subiectictivă a unui popor izolat şi suspendat în timp. În lipsa maşinilor, a tehnologiei şi a vitezei, localnicii dansează pe străzi, cântă şi râd cu poftă. Volumul este o poveste despre cubanezi, despre oamenii care ştiu să se bucure de soare, de apă, de muzică şi de toate mărunţişurile din jurul lor. Aici, viaţa îşi urmează cursul firesc şi se derulează lent, cu seninătate, lipsită de orice fel de frici, tensiuni şi iritări.
Cartea are 344 de pagini, conţine 264 de fotografii realizate de Cosmin Bumbuţ, iar preţul este de 79,9 lei.
Elena Stancu (n. 1982), este redactor-şef adjunct la revista Marie Claire, pentru care a scris numeroase reportaje despre problemele sociale din România de astăzi.
Cosmin Bumbuţ (n. 1968) a absolvit Academia de Teatru şi Film, secţia Imagine de film şi TV, în 1997. Lucrează de peste 20 de ani ca fotograf independent, publicând fotoreportaje şi pictoriale în zeci de reviste.