Cu Dacia până în Mongolia în cadrul unui raliu umanitar

Iulian, fost publicitar, fotograful Alexandru şi corporatistul Nicu vor călători cu o Dacie până în Mongolia, în cadrul raliului umanitar Mongol Rally 2012.
Cei trei dacioţi vor parcurge cu o Dacia 1310 15.000 de kilometri, de la Bucureşti până în Ulan Bator, capitala Mongoliei. Vor trece prin 15 ţări, dintre care Azerbaidjan, Turkmenistan şi Uzbekistan, vor ajunge la Marea Aral şi vor traversa Pamirul – a doua cea mai înaltă şosea din lume (45000 metri), dar şi deşerul Gobi.
Startul se va da la Praga, pe 16 iulie, iar aventura va dura aproape două luni, timp în care nu vor avea ajutorul organizatorilor, asistenţă tehnică sau medicală şi aer condiţionat.
„Trăim într-o ţară invadată de chinezării, de produse importate. Ne-am gândit că e momentul să ne întoarcem la mărcile noastre. Suntem români, suntem dacioţi, iar Dacia ne reprezintă, a făcut parte din copilăria noastră, a părinţilor noştri”, spune Nicu.
Scopul raliului, care se desfăşoară din 2004, este umanitar. Toate echipajele, aproximativ 400, vor dona autoturismul când ajung la destinaţie şi cel puţin 1.000 de lire sterline. Dacioţii vor dona Dacia 1310 şi cel puţin 500 de lire către Lotul Children’s Centre, iar celelalte 500 de lire către o cauză umanitară din România.
Nea Ion, de profesie mecanic, le va face un instructaj, iar dacioţii au făcut traseul în detaliu şi au realizat un plan pentru a strânge cei 12.000 de euro necesari.
Puteți susține acest proiect prin donații sau direcționând 2% din impozitul pe venit/salariu (formularele 200 sau 230) în contul Asociației Trei RO42CECEB10130RON3147479, deschis la CEC Bank Agenția 1 Mai București, C.I.F. 29953226.
Puteți intra în contact cu ei urmărindu-i pe facebook.com/dacioti sau scriindu-le pe adresa de e-mail: dacioti@freemiorita.ro.
„Dacioţi până-n Mongolia” este un proiect al Free Mioriţa, asociaţie înfiinţată de Iulian, Alexandru şi Nicu din dorinţa de a demitiza basmul Mioriţa.