Cristina Vasiu si What's Up lanseaza single-ul si videoclipul "Hot de inimi"
Cristina Vasiu si What's Up lanseaza single-ul si videoclipul "Hot de Inimi" - melancolia unei 'povesti ca un vis' si entuziasmul unei revederi.
"Hot de inimi, piesa la care s-a muncit in studio-ul baietilor de la Deepcentral, ajunge in sfarsit la urechile voastre. Iubesc piesa asta si tremur de emotie de fiecare data cand o cant! Imi doresc din suflet sa ajunga in inimile voastre, pentru ca fiecare dintre noi a trait, la un moment dat, o 'poveste ca un vis'. Am avut placerea sa lucrez cu o echipa de oameni extrem de talentati, si nu pot decat sa ma inclin in fata lor si sa le multumesc. Sunt mandra de colaborarea cu What's Up, este un om talentat si muncitor, pentru ca piesa asta nu ar fi sunat niciodata atat de bine, fara povestea lui!", declara Cristina Vasiu.
"Nu mi se prea potriveste mie titulatura de 'Hot de inimi', dupa cum puteti vedea nu joc eu rolul din poveste. Lasand gluma, m-am bucurat foarte mult de aceasta colaborare, o stiu pe Cristina si ii stiu vocea inconfundabila, inca din momentul in care a participat la 'Vocea Romaniei', declara What's Up.
Videoclipul este regizat de catre Catalin Bugean si a fost filmat pe parcursul a 12 ore, intr-o locatie poetica din centrul Bucurestiului. Intensitate, sensibilitate, fragilitate sunt elementele unei povesti cinematografice, inspirate din iubire, de lipsa ei, si din dorinta unui nou inceput, povestea dintre personajul interpretat de catre Cristina si cel interpretat de catre actorul Daniel Achim.
De la participarea din cadrul emisiunii-concurs Vocea Romaniei si pana in prezent, Cristina Vasiu a lansat piese ca "Nu pot uita" (feat Mika Moupondo), "Nowhere" (piesa care marcheaza participarea artistei in cadrul Eurovision Romania), 2.2 Story (alaturi de DJ Sava) sau colaborarea cu DiezZ pentru piesa "Scurtmetraj".
What's Up a colaborat recent cu Dorian Popa pentru piesa "Buze", cu peste 13 milioane de vizualizari pe YouTube. Fie ca vorbim despre piesele solo sau de colaborari cu alti artisti, releasurile lui What's Up aduna milioane de vizualizari pe YouTube si ocupa primele locuri in topurile muzicale.