Corul Gărzii Roșii, Red Guard Choir, și maestrul Gheorghe Zamfir, ÎMPREUNĂ PE ACEEAȘI SCENĂ ÎNTR-UN SPECTACOL FASCINANT
După trei ani de la prima vizită în România, cei peste 85 de membri ai ansamblului Red Guard Choir se reîntâlnesc cu publicul din țara noastră în cadrul unui nou spectacol fascinant, ce va fi susținut joia aceasta, la Sala Palatului din București, începând cu ora 20:00.
Persoanele care doresc să nu rateze prilejul de a se bucura de performanța artiștilor ruși își mai pot cumpăra biletele rămase disponibile atât prin intermediul platformelor de ticketing online cât și de la casa de bilete a Sălii Palatului.
Cu o linie artistică bine definită și un repertoriu variat ce include melodii din folclorul rusesc, cântece patriotice, hituri internaționale sau arii din opere celebre, show-urile artiștilor ruși călătoresc în întreaga lume și cuceresc inimile publicului de toate vârstele. În spectacolul de la București, unicul ansamblu oficial al Gărzii Naționale a Rusiei îl va avea ca invitat de onoare pe maestrul Gheorghe Zamfir.
Având ca tematică celebrarea esenței culturii rusești, spectacolul pune accentul pe interpretare muzicală fără reproș, dans și culoare. Numerele de dans absolut uluitoare, pașii stricți și tehnica ireproșabilă, sincronizarea desăvârșită și energia mișcărilor, costumele deosebite lucrate manual în zeci de culori și muzica tradițională rusească, transformă atmosfera de spectacol într-o adevărată sărbătoare. La baza succesului pe care îl înregistrează pe toate meridianele stau peste 1.300 de ore de repetiții pe an, profesionalism, pasiune, emoție și talent.
Ansamblul Academic al Gărzii Naționale a Federației Ruse, The Red Guard Choir, este singurul organism militar care a primit Steaua de Platină, pe bulevardul dedicat marilor artiști ruși. Acesta numără, în cadrul academiei, peste 400 de artiști (muzicieni, cântăreți și dansatori), iar cincizeci dintre artiștii acestui ansamblu au primit titlul suprem de Artist Emerit al Rusiei.
Ultimele bilete rămase disponibile pentru spectacolul de pe 18 octombrie, mai pot fi achiziționate atât online de pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.bilet.ro, sau www.startickets.ro cât și de la casa de bilete a Sălii Palatului și din magazinele partenere Eventim - Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei.
Eveniment organizat de Asociația Culturală Spectaculis.
Ne puteți urmări și pe:
Facebook: https://www.facebook.com/spectaculis.ro/
Event page: https://www.facebook.com/events/269325483873637/
Website: www.spectaculis.ro și www.ticketnet.ro