[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 8/05/2012
Constanța Caz 012 – expoziţie multimedia la Centrul Artelor Vizuale

Constanța Caz 012 – expoziţie multimedia la Centrul Artelor Vizuale

Sâmbătă, 12 mai, la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziţiei Constanţa Caz 012, la Centrul Artelor Vizuale (Căminul Artei), din strada Biserica Enei 16.

Expoziţia internaţională multimedia este curatoriată de Gabriel Brojboiu.

După ce a produs o serie de evenimente multimedia în spaţii neconvenţionale (cazemată, o vilă neterminată, gara din Constanţa), proiectul Constanţa Caz 012 se va desfăşura de această dată în galerie, având un caracter retrospectiv.

Expoziţia va conţine lucrări de instalaţie, video, fotografie, pictură şi performing, realizate de artişti din Constanţa, Bucureşti, Austria, Italia, Danemarca şi Ţara Galilor: Anamaria Avram, Gabriel Brojboiu, Ruxandra Brojboiu, Constantin Gheorghe, Georgiana Cozma, Helga Gasser, Gabriela Gheorghe, Hotel ProForma, Johann Jascha, Flavia Lupu, Antonio Manfredi, Iulia Panã,  Dan Perjovschi, Wanda Zyborska/ Glyn Davies.

"Constanţa Caz 012" va fi deschisă în perioada 12-23 mai.