Conferinţele Festivalului „Viaţa e frumoasă”

Conferinţele Festivalului „Viata e frumoasă”, ediţia 2011, includ prezentări şi dezbateri pe diverse teme din sfera artistică, explorând latura academică a domeniului.
Luni, 14 noiembrie, ora 16:00
Conferinţă de prezentare a etapei de formare externă a proiectului Sprijin pentru competenţe în artele spectacolului din România – SCENART / Hotel Intercontinental
SCENART este un proiect implementat în perioada octombrie 2009 – septembrie 2012 de Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian” în parteneriat cu Accademia Teatro alla Scala din Milano şi este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Inveșteste în oameni!“ și urmărește crearea unui centru de pregatire unde profesioniștii din domeniul artelor spectacolului pot să urmeze cursuri de perfecționare, obținând o certificare națională pentru meseriile specifice domeniului. Proiectul se află în prezent în etapa a treia – A3 – Formare externă (aprilie 2011-ianuarie 2012), care prespune desfășurarea unei serii de cursuri de formare pentru angajații și colaboratorii teatrelor asociate proiectului: Teatrul Național Târgu-Mureș, Teatrul Metropolis din București, Opera Brașov și Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Conferința urmărește să prezinte rezultatele etapei de formare externă pentru meseriile tehnice specifice artelor spectacolului din România (mașinist, maestru lumini, maestru sunet, regizor tehnic, croitor confecționer costume teatru, machior spectacole, costumier, recuziter, designer video, electrician iluminare scenă), desfășurată în cadrul teatrelor asociate proiectulu
Marți, 15 noiembrie, ora 16:00
Conferință „Noile tendinţe ale musicalului în Germania, Austria şi în alte ţări germanofone”, moderator: DIETER TOPP (Germania) - Hotel Intercontinental
Tendinţele moderne ale musicalului din spatiul German şi Austriac vor fi prezentate şi puse în oglindă cu istoria musicalului germanofon, de la origini, scoţând în vedere evoluţia şi modificările tematice şi scenografice. Conferinţa, moderată de Dieter Topp, va prezenta noile tendinţe ale musicalului germanofon, evidenţiate de creatori precum Michael Kunze/Sylvester Levay, Wildhorn/Schoots. Arta scenografiei în producţiile de musical a evoluat mult, îndepărtându-se de era musicalurilor opulente şi strălucitoare. Musicalurile sunt acum axate pe teme mai variate şi pe forme de expresie inovatoare, ceea ce este evident în creaţia contemporană a autorilor discutaţi şi în influenţa pe care musicalurile germanofone o au pe plan internaţional asupra dezvoltării genului spectacolului muzical.
Miercuri, 16 noiembrie, ora 16:00
Masă rotundă"De la piesa de teatru la musical. Contribuţii româneşti la istoria şi devenirea genului", moderator: MARIA ZĂRNESCU - Hotel Intercontinental
Conferința moderată de Maria Zărnescu urmărește să răspundă la întrebări despre originile musicalului ca gen al spectacolului muzical şi despre dezvoltarea genului în spaţiul cultural românesc. Printre temele abordate în cadrul întâlnirii se numără: sursele musicalului, de la Biblie (“Jesus Christ Superstar”) la poeme (“Cats” de T.S.Eliot) și film (“Grease”, “Dirty Dancing”), legăturile musicalului cu teatrul dramatic, contribuțiile românești în domeniul musicalului și un scurt istoric al genului în România, montări ale unor musicaluri celebre în România (“My Fair Lady”, “West Side Story”, “Oklahoma”, “Hello Dolly”, “Romeo și Julieta” și altele), creații și compozitori români de musical, toate în contextul actual al deschiderii genului spectacolului muzical din România catre noi forme de expresie.
Joi, 17 noiembrie, ora 16:00
Conferință "Sondheim: Muzica şi moştenirea celui mai mare compozitor american în viaţă, moderator: RANDY GENER (Statele Unite) - Hotel Intercontinental
Stephen Sondheim este compozitorul american responsabil de numeroase creaţii de teatru muzical de succes internaţional, printre care putem enumera “Company”, “West Side Story”, “Saturday Night”, “Sweeney Todd”, “Anyone Can Whistle”, “Follies”, “A Little Night Music”, “Merrily We Roll Along”, şi “Sunday in the Park with George”. Conferinţa, moderată de Randy Gener, renumit critic de teatru american, dezbate influenţa compozitorului Sondheim asupra dezvoltării curente a genului spectacolului muzical, în contexul cultural american cât şi european. Moderatorul, invitaţii şi publicul vor dezbate împreună trăsăturile, particularităţile şi efectele creaţiei sale renumite pe plan internaţional