Cinema Memorabilia, licitaţie dedicată starurilor cinematografiei româneşti

Artmark va scoate la vânzare obiecte care au aparţinut mai multor actori români, printre care un papion oferit de Radu Beligan, ochelarii lui Horaţiu Mălăele sau o brăţară purtată de Maia Morgenstern.
Prima parte a serii de 23 februare este dedicată vedetelor cinematografiei româneşti, fiind scoase la vânzare obiecte personale sau care păstrează memoria celor mai îndrăgiţi actori români, fotografii reprezentându-i pe aceştia şi piese de recuzită care au apărut în filme şi piese de teatru de mare succes.
Brăţara purtată de Maia Morgenstern în piesa „Tangou final”, în regia lui Moshe Yassur, este unul dintre obiectele puse în vânzare. Brăţara este confecţionată din argint şi aur, decorată cu diamante, rubine şi smaralde. Preţul de pornire este de 200 de euro.
Ochelarii care i-a aparţinut lui Horaţiu Mălăele în filmele din anii ’70 au un preţ de pornire de 250 de euro, papionul lui Radu Beligan are un preţ de pornire pe 150 de euro, în timp ce costumul de comandant otoman a lui Colea Răutu (filmul Mircea-1989) are un preţ de pornire de 850 de euro.
A doua parte a serii este dedicată Licitaţiei de Postmodernism şi Contemporană. Vor fi scoase la vânzare opere unor artişti precum Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă, Paul Neagu, Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu.
Printre cele mai importante opere oferite în licitaţie este pictura „Primăvara”, de Alexandru Ciucurencu (preţ 8000-14.000 euro), „Autoportret” de Corneliu Baba (6000-8000 euro) şi o compoziţie cu personaje din ciclul „Spaime” (6000-12000 euro).
Dan Perjovschi este reprezentat în licitaţie printr-o lucrare grafică intitulată „Anthropogramming” (2000-4000 euro).
Aproape jumătate dintre loturi au valori cuprinse între 100 şi 1000 de euro. Expoziţia poate fi vizitată până pe 22 februarie, între orele 11:00-21:00, la Palatul Cesianu-Racoviţă. În ziua licitaţiei, pe 23 februarie, expoziţia se va muta la Athénée Palace Hilton şi va fi deschisă între 9:00 – 19:30.