Caravana BookLand îşi deschide porţile la Târgu Mureş
Între 10 şi 15 iulie, în Centrul Comercial Promenada Mall din Târgu Mureş va avea loc Caravana BookLand.
La târg vor fi disponibile peste 9.000 de titluri de carte, muzică, film şi jocuri, de la peste 70 de edituri participante, plus alte oferte, tombole şi promoţii.
„Aşa cum v-a obişnuit, Promenada Mall Târgu Mureş încearcă să răspundă nu doar cerinţelor comerciale, ci şi a celor culturale şi sociale ale clienţilor săi. Parteneriatul cu BookLand vine în sprijinul tuturor iubitorilor de carte din zonă, încercând astfel să le ofere vizitatorilor un mediu în care să se destindă, să se informeze, să îşi cultive mintea şi sufletul”, a declarat Lavinia Truţă, Center Manager al centrului comercial.
În afară de carte, Caravana BookLand va găzdui săptămâna următoare expoziţia de pictură şi icoane a artiştilor plastici Zsuzsanna Veress şi Rodina Vescan.
Caravana BookLand este cel mai inedit târg de carte, muzică, film şi jocuri, aflat la a doua ediţie, prezent pe parcursul anului 2012 în 39 de oraşe din ţară, timp de 42 de săptămâni.