Bucureştiul, vizitat de peste două milioane de turişti

Capitala României a avut în 2010 un număr de 2.136.000 de vizitatori străini, cu o creştere de 5,6 procente, potrivit unui raport prezentat pe Euromonitor International.
În clasament au fost incluse cele mai atractive 100 de oraşe pentru turişti, iar Bucureştiul este pe poziţia a 55-a. Raportul arată că turismul şi-a mai revenit după declinul din 2009, dar cele mai multe oraşe europene au înregistrat scăderi, spre deosebire de cele din zona Asia-Pacific.
Cele mai populare destinaţii au fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turişti, Singapore, cu aproape 19 milioane, şi Londra, cu aproximativ 15 milioane de vizitatori.
Macao, Bangkok, Antalya şi Kuala Lumpur sunt oraşele care au reuşit să depăşească 10 milioane de turişti pe an.
Oraşul american New York a avut 8,9 milioane de turişti, fiind urmat de Paris şi Instanbul, fiecare cu 8,1 milioane.
Potrivit realizatorilor clasamentului, Bucureştiul a reuşit să depăşească oraşe precum Munchen, Rio de Janeiro, Milano sau Florenţa, dar metodele de cercetare nu au fost identice pentru toate oraşele.
De exemplu, în cazul Capitalei, Atenei, Florenţei, Parisului sau oraşului Cancan, numărul turiştilor a fost stabilit în funcţie de înregistrările de la hoteluri şi alte locuri de cazare.