Bucharest Music Film Festival, din 20 iunie
De vineri, 20 iunie, de la ora 18:30, ARCUB readuce muzica de calitate în mijlocul bucureștenilor, prin intermediul celui mai așteptat festival al lunii, Bucharest Music Film Festival.
Special amenajată pentru acest eveniment, Piața George Enescu redevine o „grădină muzicală“, în perioada 20-29 iunie.
Ajuns la cea de-a IX-a ediție, festivalul le ofera melomanilor un concept nou, mai atractiv și un program muzical diversificat. Dacă în anii trecuți, muzica clasică era pionul principal, începând din 2014, scena din fața Ateneului Român va găzdui o serie de artiști, care reinterpretează opere clasice, oferindu-le o nuanță de contemporaneitate. De asemenea, pentru prima dată, alături de dirijori și orchestre cu renume, vor urca pe scenă și nume grele, venite din sferele rock, folk sau jazz.
La ediția de anul acesta, vor susține concerte inedite ansambluri de renume, precum Mercury Quartet, Orchestra Națională Radio, Camerata Regală, Filarmonica George Enescu, Bucharest Jazz Orchestra, Spirit of Vienna Orchestra, Symphactory Orchestra, Romanian Radio Brass Quintet, Klasikvm Ensemble, SonoMania, Momentum Orchestra, cvartetele Capriccio, Subito, Artmusik, Grupul Vocal Acapella și Duo Cello Jaya.
De asemenea, muzicieni de valoare și grupuri muzicale foarte cunoscute, între care Trupa VUNK, soliștii Teodor Ilincăi, Răzvan Stoica, Julia Koci, Andreas Jankowitsch, Nicu Alifantis, Zoltan Nagy, Matei Ioachimescu, Cecilia Ganovici, Silviu Dumitrache, Monica Anghel, precum și dirijorii Tiberiu Soare, George Natsis, Willy Büchler, Constantin Adrian Grigore și Gabriel Bebeșelea vor însufleți partiturile marilor compozitori și nu se vor sfii să transmită publicului emoțiile ascunse printre notele muzicale.
În plus, la finele fiecărei seri, după recitalurile live ale artiștilor invitați, vor avea loc proiecții cinematografice, ce vor aduce în mijlocul locației producții impresionante, concerte și musicaluri de pe marile scene ale lumii. Acestea sunt difuzate cu scop pur educațional.
Cei prezenți în Piața George Enescu vor primi totodată și taloane de participare la tombolă, pe toată durata festivalului. Duminică, 29 iunie, din urnele special amenjate în spațiul de desfășurare a evenimentului, vor fi extrase 6 taloane câștigătoare, în baza cărora vor fi acordate următoarele premii.
Informații suplimentare despre eveniment sunt disponibile pe www.arcub.ro și pe site-ul festivalului www.bucharestmusicfilmfestival.ro .