BILETELE VIP PENTRU CONCERTUL MARIZA SUNT SOLD OUT
Turneul “Mundo” are statie si in Romania, artista oferind publicului cele mai frumoase piese de pe cel mai recent album al sau!
Biletele VIP (299 lei) pentru concertul artistei portugheze MARIZA sunt SOLD OUT! Evenimentul va avea loc pe data de 19 noiembrie, la Sala Palatului din Bucuresti, incepand cu ora 20.00. De asemenea, tinem sa va subliniem ca mai sunt putine locuri in multe sectoare ale salii. Pe aceasta cale, indemnam doritorii sa isi achizitioneze din timp bilete!
Ce poate fi mai emotionant intr-o luna de toamna tarzie decat reintalnirea cu cea mai spectaculoasa si cea mai rafinata cantareata de muzica fado a momentului, MARIZA, intr-un concert ravasitor. Intrarea va fi permisa incepand cu ora 19.00.
Intr-un singur deceniu, Mariza a vandut peste un milion de albume si a sustinut un numar impresionant de concerte pe intreg mapamondul. O aparitie extravaganta, eleganta si, mai ales, un glas ce a topit instant inima ascultatorilor.
Asadar, NOUA REGINA A MUZICII FADO este MARIZA, cantareata cu cele mai mari vanzari din istoria muzicala a Portugaliei!
In anul 2004, solista primeşte premiul Asociatiei Jurnalistilor Straini din Portugalia, dar si European Border Breakers Award. De asemenea, tot in 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, Mariza a cantat in duet alaturi de Sting piesa "A Thousand Years”.
Iata ca Diva este, din nou, in turneu european. “MUNDO” se numeste cel mai nou album dupa o pauza de 5 ani de la ultimul sau material.
Instrumentisti de valoare o vor acompania pe miraculoasa MARIZA. Chitara portugheza, chitara clasica, basul acustic, tobele si elementele de percutie, toate pret de doua ceasuri pe scena Salii Palatului, timp in care MARIZA va interpreta atat piese mai vechi cat si cele mai noi secvente de pe materialul aparut anul trecut si intitulat “Mundo”.
• Biletele pot fi procurate online prin eventim.ro;
Acestea se gasesc la Categoria I – 199 lei;
DESPRE MARIZA
Nascuta pe data de 16 decembrie 1973, in Mozambique, si crescuta in Portulagia, multipla nominalizata la premiile Grammy si castigatoare a premiului BBC pentru “Cel mai Bun Artist European”, Mariza este, indubitabil, diva internationala a muzicii fado.
Niciun alt artist portughez nu a cunoscut un succes mai fulminant de la Amália Rodrigues incoace, avand recenzii la superlativ din partea celor mai exigenti critici de specialitate si dovedind, pe aceasta cale, ca este un talent de rang international, de la care toti ne asteptam pe viitor la tot ce-i mai frumos in muzica.
Partenerii ei muzicali au fost dintre cei mai buni: Jacques Morelenbaum si John Mauceri, José Merced si Miguel Poveda, Gilberto Gil si Ivan Lins, Lenny Kravitz si Sting, Cesária Évora si Tito Paris, Carlos do Carmo si Rui Veloso.
Combina intr-o maniera extrem de personala poezia muzicii folk din Portugalia, cadentele arabe cu usoare inflexiuni africane, jazz-ul, sonoritatile gospel, inclusiv blues-ul.
Povestea de succes a divei portugheze explodeaza in anul 2001, odata cu lansarea primul album, "Fado em Mim", pentru care a primit patru discuri de platina in tara de origine. Cel de-al doilea album, "Fado Curvo", un succes garantat, ocupa locul al saselea in topul Billboard, iar Mariza a devenit, astfel, artista cu cele mai mari vanzări din istoria muzicala a Portugaliei.
Mariza este maritata cu António Ferreira, tatal primului ei copil pe nume Martim, nascut pe data de 6 iulie 2011.
DISCOGRAFIE:
Fado em Mim (2002)
Fado Curvo (2003)
Live in London (2005) DVD
Transparente (2005)
Concerto em Lisboa (2006) DVD and CD
Terra (2008)
Fado Tradicional (2010)
Mundo (2015)