[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 12/04/2012

Axl Rose refuză includerea în Rock and Roll Hall of Fame

Axl Rose refuză includerea în Rock and Roll Hall of Fame

Solistul trupei Guns N’Roses, Axl Rose, a anunţat că nu îşi doreşte să fie inclus în Rock and Roll Hall of Fame, deoarece nu se simte respectat.

Trupa Guns N’Roses, care va concerta pe 1 iulie în Bucureşti, va fi inclusă în galeria celor mai importante formaţii din istoria muzicii.

Axl Rose, singurul membru rămas din formula originală a solicitat ca numele lui să nu fie amintit, iar oficialii Hall of Fame au precizat că sunt dezamăgiţi de decizia acestuia. Evenimentul urmează să aibă loc la finalul acestei săptămâni, iar printre cei onoraţi se mai numără Red Hot Chili Peppers sau Beastie Boys.

„Nu ştiu ce se va întâmpla în acea zi. Merg acolo şi voi vedea”, a spus Slash, fostul chitarist din Guns N’Roses, având în vedere că era programat şi un recital.

„Totul se face de dragul afacerii şi promovării, fără legătură cu realitatea. Este momentul să trecem mai departe. Lumea mai şi divorţează. Viaţa nu îţi este datoare cu un final fericit. Cer cu tărie să nu fiu inclus în absenţă şi nimeni nu are dreptul să vorbească în numele meu”, a anunţat Axl Rose într-un comunicat.

Guns N’Roses concertează în noua componenţă din 2010, dar trupa a fost criticată din cauza solistului care întârzie la aproape fiecare eveniment.

The Sex Pistols au fost singura trupă care a refuzat să fie înclusă în Hall of Fame.