Atelierul de Primăvară – Flori de Origami, la TNO

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” organizează duminică, 4 martie, Atelierul de Primăvară – Flori de Origami, parte a proiectului cultural-educaţional „Creşte prin Artă!”.
Atelierul va începe la ora 12:30, costul unui bilet fiind de 15 lei. Copiii vor învăţa despre tradiţia Origani (din japoneză: hârtie pliată) şi vor realiza din hârtie specială flori de primăvară.
Acesta urmăreşte să dezvolte dexteritatea copiilor, care vor învăţa modelele şi tehnicile de împăturit hârtie. Atelierul se adresează şi simţului artistic al celor mici, oferindu-le posibilitatea de a alege hârtia, modelul şi culoarea.
Accesul în incinta studioului pentru copii se face pe baza biletelor de intrare la atelier. Tichetele sunt disponibile la Casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, telefon 021.313.63.48 şi online, pe eventim.ro.
Programul este conceput pentru a facilita accesul celor mici la diverse activităţi şi mijloace de exprimare artistică, stimulând creativitatea şi încrederea în sine a copiilor, încurajându-i să participe la exerciţii de imaginaţie şi socializare.