[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 23/02/2012
Atelierphoton – atelier de fotografie pe film

Atelierphoton – atelier de fotografie pe film

Atelierul de fotografie se adresează celor pasionaţi sau interesaţi de fotografia pe film, fiind organizat de Ctrl+N în parteneriat cu Atelierphoton.

Cursanţii vor avea ocazia să descopere în cadrul unor activităţi ce îmbină teoria fotografică generală cu lucrul practic, mijloacele tehnice şi artistice prin care se obţine o fotografie bună.

De la construcţia unui aparat foto, până la developare şi imprimare pe hârtie fotografică este un drum lung, pe care orice pasionat de fotografie trebuie să îl parcurgă practic.

Participanţii vor avea ocazia să-şi construiască propriul aparat foto, pentru a înţelege mai bine principiile de bază ale fotografiei. Ei vor studia individual procesul developării, revelării şi fixării unei fotografii imprimate pe film şi copiate pe hârtie fotografie.

Cursanţilor li se vor asigura toate mijloacele tehnice şi logistice pentru participarea la atelier – filme, hârtie fotografică, substanţe de laborator. Nu este necesară deţinerea unui aparat foto.

Perioada de desfăşurare: 18 martie-15 aprilie 2012
Durată: 5 cursuri / o dată pe săptămână / 3 ore (ultima şedinţă 4 ore)
Participanţi: 15
Trainer: Marius Iacob
Taxa de participare: 700 lei / 600 lei (elevi şi studenţi)