
Armonii cromatice – expoziţie de pictură şi grafică la Muzeul Satului
Miercuri, 20 iunie, de la ora 15:00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică “Armonii cromatice”, a pictorilor Vasile Celmare şi Doina Reghiş Ionescu.
Evenimentul se înscrie în ciclul expoziţional “maeştrii şi discipoli” şi reuneşte lucrări de pictură şi grafică ale celor doi artişti care îşi propun prin această expoziţie un dialog între ceea ce înseamnă tradiţie şi actualitate în arta vizuală contemporană, o alăturare şi relaţionare a propriilor creaţii, o asociere a particularităţilor de execuţie şi a soluţionărilor stilistice a fiecăruia în parte. Compoziţiile sunt gândite amplu, generos, urmărind linii de forţă evidente sau disimulate, conferind ansamblului monumentalitate indiferent de dimensiunea lucrărilor.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 20 iunie – 30 iulie 2012, de miercuri până duminică, între orele 11:00 – 19:00.