[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 10/09/2014

Ultima serie INSIDE, la MȚR

Ultima serie INSIDE, la MȚR

După succesul micro-stagiunii INSIDE din luna mai, care s-a desfășurat cu „casa-închisă”, PopUP Theatrics și Doctor’s Studio, în parteneriat cu Muzeul Național al Ţăranului Român, invită publicul bucureștean la ultima serie INSIDE, în perioada 15 – 29 septembrie.

Proiectul teatral este finanțat în Programul București 555 al Centrului Cultural ARCUB.

Spectacolul are caracter site-specific (inspirat de un loc anume, creat pentru acel loc și derulat o singură dată). La Bucureşti, INSIDE le oferă spectatorilor posibilitatea de a experimenta un traseu emoțional fictiv într-unul dintre cele mai importante muzee de tradiție și artă populară din Europa: Muzeul Național al Ţăranului Român.

INSIDE, un concept PopUP Theatrics, o intervenție teatrală experimentată deja la nivel internațional, a fost prezentat în premieră publicului bucureștean în luna mai a acestui an. Pentru că atunci s-a creat o listă de așteptare pentru publicul care nu a mai reușit să găsească bilete, INSIDE revine la MȚR cu încă 5 zile de reprezentații unice.

O colaborare internațională

3 regizori și 3 dramaturgi au colaborat pentru a descoperi povești uitate, întâmplări pierdute și suflul „din interior” al acestui monument istoric. O documentare prealabilă a constituit materialul pe baza căruia au construit 3 povești conectate între ele, inspirate de istoria și prezentul instituției-gazdă.

Componenţa artistică internațională a asigurat perspective diferite ce au conferit profunzime produsului artistic final, pentru că artiştii străini au identificat lucruri pe care localnicii nu le mai percepeau, iar românii au (re)cunoscut detalii pe care străinii nu le puteau înțelege.

Echipa de actori, regizori și coregrafi a avut la dispoziție zece zile pentru a transpune textul într-un spectacol original, care a fost jucat în exclusivitate la MŢR, în luna mai, 2014.

INSIDE MŢR îi reunește pe dramaturgii Ella Greenhill (UK), Vera Ion, Peca Ștefan și pe regizorii Tamilla Woodard (SUA), Radu Apostol și Ana Mărgineanu.

13 actori români fac parte din distribuția spectacolului: Alexandra Laura Badea, Laurențiu Bănescu, Viorel Cojanu, Toma Dănilă, Andreea Duță, Sabrina Iașchevici, Andreea Mateiu, Rolando Matsangos, Oana Mărgineanu, Isabela Neamțu, Maria Nicola, Katia Pascariu și Cosmin Seleși.

Coregrafia spectacolului este semnată de Andreea Duță, iar scenografia este realizată de Maria Nicola.

Un spectacol în care TELEFONUL MOBIL este personaj

INSIDE dezvăluie spațiile private ale MȚR unui număr restrâns de spectatori, în același timp – mai exact, doi.

Titlul INSIDE (Înăuntru) se referă atât la accesul fizic al publicului în spații pe care altfel nu avea ocazia să le vadă, cât și la cel metaforic, la vocea interioară a personajelor, pe care publicul o va auzi cu ajutorul unui TELEFON MOBIL.

La intrare, fiecare spectator va primi un telefon şi va fi invitat să-l folosească. Telefonul mobil este cheia principală de acces către înţelegerea spectacolului. Fiecare pereche de spectatori este ghidată de vocile „Dinăuntru”.

Conceput de Ana Mărgineanu și Tamilla Woodard, INSIDE a avut premiera la Hotelul InterContinental Madrid în mai 2013 – unde a fost ovaționat de presă și de public. Biletele la toate reprezentațiile s-au vândut în timp record, iar El Pais, una din cele mai importante publicații spaniole a scris: „Dacă teatrul este deja tridimensional, acest spectacol face saltul la a patra dimensiune”.

A doua și ultima serie de reprezentații INSIDE va avea loc în zilele de:

15, 16, 22, 23 și 29 septembrie.

Reprezentațiile au loc între orele 18.00 și 22.00. La o reprezentație pot participa doar 22 de spectatori, în cupluri de câte 2 persoane. Fiecare spectator va avea, la alegere și în limita locurilor, ore diferite de intrare la spectacol.

Pentru că este gratuită, intrarea la spectacol se face numai pe bază de rezervare telefonică la numărul de telefon 0723 529 460.