Oraş
Beatrice Iordan (Trei Parale) - Nică în variantă feminină
Beatrice Iordan este un om cu multiple talente (cântă, desenează, spune poveşti, îi învaţă pe alţii toate astea).
Horia-Roman Patapievici și-a anunțat demisia. „Este ultima instanță în care reprezint Institutul Cultural Român”
Conducerea ICR și-a anunțat demisia, în cadrul conferinței de presă organizate astăzi la sediul din Aleea Alexandru.
Mălâncrav, locul de unde prinţul Charles comandă covoare ţesute
Dacă ajungeţi în Sighişoara şi dacă aveţi maşină, e musai să treceţi şi prin Mălâncrav (la 25 de kilometri distanţă), un sat de saşi, cu case-fortăreţe, în care se mai păstrează câte ceva din tradiţiile locului.
Caravana Muzeelor la Muzeul Tehnic
Copiii între 6 şi 10 ani îşi pot petrece vacanţa de vară prin intermediul jocului şi al artelor şi vor descoperi, pe înţelesul lor, câteva secrete ale muzeelor şi tehnici artistice inspirate de obiectele de preţ găzduite de acestea.
REPORTAJ. O echipă de străini de pe trei continente studiază româna la Brașov
Limba, cultura, civilizația și gastronomia românească se învață la Brașov. Intensiv, până la 28 iulie. 18 participanți din 18 țări. Fiecare cu alt scop.
Urban Book: Birouri din România 2
În seria igloobest a editurii Igloo Media a apărut al doilea album dedicat clădirilor de birouri din România.
Ștefana Popa vorbeşte despre incubator107
Ștefana Popa susține și conduce incubator107, un proiect al asociației Macaz Cultural.
În dulcele stil...Tudor
Aproape de Gara Băneasa, ferită de praful bulevardului și vecină cu Muzeul „Nicolae Minovici”, se ascunde o casă-muzeu, unică în peisajul arhitectural al Bucureștilor. I-am trecut pragul.
Moara lui Assan
La 1853, în București, nu exista nicio fabrică de cărămidă construită. Acesta este și anul de naștere al ansamblului de clădiri din zona Obor-Lizeanu, prima moară de aburi din România, construită de negustorii Gheorghe Assan și Ioan Martinovici.
Fabrica de pasiuni
Ştefana Popa a crescut înconjurată de artă, aşa că studiile teatrale la Sorbona au venit firesc.