[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Aura Clara Marinescu publicat la: 7/06/2012

Nou deschis: „Laborator de noapte” la Bulandra

Nou deschis: „Laborator de noapte” la Bulandra

Iubitorii de teatru au încă o sală de spectacole în oraș, un spațiu în care vor vedea lecturi, spectacole, teatru-dans, recitaluri, work-shop-uri.

Teatrul Bulandra a pus la dispoziția tinerilor actori (și nu numai) un laborator de creație, modular, în care să se exprime, o „școală de expresie”, așa cum s-au exprimat cei prezenți la conferința de presă de astăzi.

 

„Spațiul din Bd. Schitu Măgureanu 1 a fost multă vreme atelier de pictură al teatrului, și a rămas complet nefolosit, după care o altă perioadă a fost sală de repetiții”, a povestit Alexandru Darie, directorul Teatrului.

Sala are 60 de locuri, însă, în funcție de scenografia fiecărui spectacol  scaunele pot fi mai multe. Biletul va fi cel normal, practicat de instituție, cel de categoria I și a II-a (32,4 lei şi 16,2 lei), pentru că de pe oricare latură se vede bine.

 

Alături, există și o sală de repetiție, un spațiu generos, care este dotat cu lift pentru decoruri, așa încât elementele de scenografie pot fi aduse cu ușurință la etajul 2 al clădirii.

 

De ce a fost numit Laborator?

„Pentru că am vrut să dăm ocazia actorilor teatrului sau celor veniți din afară să lucreze într-un spațiu propice”. De ce de noapte? „Pentru că spectacolele se vor juca după orele 20.00, mai ales când nu vor fi spectacole programate la sala Mare, pentru că se aude foarte tare”, a spus Ducu Darie.

Intrarea în sală se face din Foaier, pe scări, până la etaj. Este un altfel de spațiu, care va fi folosit și pentur concerte, recitaluri, lecturi de piese, master-class-uri.

 

Directorul teatrului a vrut să fie clar în privința celor care vor putea juca pe această scenă: „Nu este un teatru-gazdă, ușile vor fi deschise pentru actorii independenți care au proiecte importante, celor care se luptă cu disperare pentru un spațiu de exprimare”. Sala cea nouă va funcționa pe întreaga perioadă a stagiunii.  Primul spectacol a fost deja anunțat: „Arlechino moare?”

 

Alexandru Darie pregătește încă un spațiu, la Icoanei, adăugând că Andrei Șerban va reveni la București pentru a pregăti un alt spectacol „Faust”, de data aceasta cu mai puțini actori și fără decoruri.