Muzeul Boierului Român. Conacul acoperit în întregime cu piatră şlefuită

Ajungeţi aici după ce treceţi prin comunele Berceni, Vidra, Valea Dragului, Hereşti, după ce lăsaţi în urmă lanuri de porumb uscat şi floarea-soarelui veştejită de soare, după ce treceţi pe lângă curţi cu mormane de lemne proaspăt tăiate şi „căpiţe” de nisip la porţi. În zi de sărbătoare, duminica, toţi sătenii sunt la porţi. Am întrebat unde-i „conacul” cel mare, dar femeile care ne scrutau întrebătoare nu ştiau despre ce vorbim.

Monument de arhitectură medievală (secolul XVII), casa lui Udrişte Năsturel e locul ales de MŢR pentru Muzeul Boierului Român.

Muzeul se află în conacul logofătului Năsturel. Udrişte Năsturel. Căsoiul din piatră albă, cu trei nivele, a fost restaurat în anii ’90. Intrarea se face prin porţi de fier, negre, după ce străbateţi o alee lungă cu pietriş alb. Tot la intrare se află o troiţă „crescută” pe o moviliţă de pământ. Custode e un băiat în pantaloni scurţi şi la bustul gol. Ne întreabă respectuos dacă vrem să vizităm (el răspunde şi de pază), apoi ne lasă să aşteptăm ceva, după care se întoarce cu biletele de 6 lei şi două chei uriaşe, din fier, aşa cum aţi văzut că aveau castelele din filmele ce reprezentau epoca medievală.

În curte, o bancă sub un vişin în stânga, iar în dreapta o masă cu alte băncuţe din lemn la care sporovăiesc câţiva tineri din sat. Pe iarbă sunt împrăştiate vase de lut imense şi trei ancore uriaşe. Băiatul ne spune că siluetele ruginite ar proveni de la vasele care transportau piatra de construcţie adusă pe Dunăre de la Ruse sau din Grecia. În mijlocul curţii, o grădiniţă de trandafiri.

Pitorescul construcţiei este dat şi de cele două intrări de beci, mari, ceea ce reprezintă un plus pentru atracţia monumentului.

Construit pe un deal, de la ferestrele conacului se văd satul, valea, grădinile localnicilor, verdele ierbii. În mijlocul lui august, strugurii din via din faţă sunt copţi. Ajungem în faţa uşilor negre cu mânere de fier şi ni se deschide chiar cu giganticele chei, care cântăresc ceva. N-aş fi crezut că sunt funcţionale.

Oale de lut mărginesc scara, iar pe pereţi atârnă fotografii alb-negru, o expoziţie de la şezători şi alte ritualuri rurale. E ordine, curăţenie şi linişte. Oare vine cineva aici să viziteze casa? Nici sătenii nu ştiu de existenţa monumentului. În interior, frapează simplitatea saloanelor, aşezarea scărilor interioare, a încăperilor boltite. Distins este cuvântul potrivit pentru felul în care a fost concepută arhitectura casei.

Pe internet nu găsiţi informaţii despre ansamblul arhitectural, însă pe site-ul Direcţiei de Cultură Judeţene apar câteva informaţii utile: „Ansamblul arhitectural «Udrişte - Năsturel» este alcătuit din Biserica cu cele două hramuri, «Sfânta Treime» şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», «Casa de Piatră» şi «Casa Stolojan». Atât biserica, cât şi «Casa de Piatră» au fost ctitorite de familia Năsturel în perioada epocii lui Matei Basarab, formând unul dintre cele mai însemnate ansambluri ce ne parvin din această perioadă. Biserica, monument istoric, este zidită din temelie, pe locul unei biserici mai mici de lemn, de principesa Elina, soţia domnitorului Matei Basarab, şi cu sprijinul fraţilor săi, Cazan şi Udrişte Năsturel, pe pământul familiei acestora, în anul 1644”.

Clădirea de patrimoniu de gradul I (este singura casă din zonă acoperită în întregime de blocuri de piatră şlefuită) a fost construită în 1642 şi este considerată de Paul de Alep, în călătoriile sale, „un palat fără egal în lume”, având înfăţişarea palatelor vieneze, cu elemente specifice stilului baroc. În timp, aici au locuit mai mulţi proprietari: Constantin Năsturel Herescu, prinţul Milos Obrenovici, familia Atanasie Stolojan.

Clădirea a fost revendicată de către unul dintre urmaşii familiei Stolojan, care a avut în proprietate clădirea începând cu anul 1880. Procesul a început în anul 2004, iar la ultima înfăţişare instanţa a dat câştig de cauză familiei Stolojan.

Dacă în urmă cu doi ani, când am trecut prima dată pragul acestei case de piatră, încăperile erau goale, doar câteva obiecte de mobilier ţărănesc, duminică am nimerit la expoziţia de ceramică „Piatra şi lutul”. Camerele au fost decorate cu farfurii de lut pe pereţi, iar în mijloc, pe jos, oale, ulcele şi căni. Cele două dulapuri din lemn pictat erau înţesate de ulcioare albastre, verzi.

Vase de friptură, căni de apă şi de lapte, oale cu toartă sau oale cu mănuşă, vase de bătut untul, strecurători, castroane, chiupuri, chesele de dulceaţă, ulcioare de apă şi ulcioare de nuntă, ploşti, cahle, ţepe de acoperiş, jucării... au fost nelipsite din casele ţăranului sau ale orăşeanului, s-au aflat printre darurile obişnuite la nunţi, dar şi la pomenile pentru morţi. Pe toate le găsiţi în Casa de Piatră, prin „Sala Ulcioarelor”, „Sala Farfuriilor şi a Castroanelor”, „Sala Oalelor şi a Ulcelelor”, „Sala Cahlelor”, „Sala Multiculturală Laolaltă” sau prin „Sala Interactivă” destinată jucăriilor din lut. Un omagiu adus unui meşteşug tradiţional, olăritul.

Având ca pretext expoziţia ce rămâne deschisă până pe 31 august, puteţi face un drum în această vacanţă până la Hereşti. Aveţi cu ce vă umple sufletul.

Muzeul Boierului Român, sat Hereşti, jud. Giurgiu, deschis zilnic între orele 9:00-17:00, luni - închis

Galerie foto:

• 
•