Aura Clara Marinescu publicat la: 5/07/2012

În dulcele stil...Tudor

Aproape de Gara Băneasa, ferită de praful bulevardului și vecină cu Muzeul „Nicolae Minovici”, se ascunde o casă-muzeu, unică în peisajul arhitectural al Bucureștilor. I-am trecut pragul.

„Este o casă-monument arhitectonic, clasa A, ridicată între 1941-1942. O casă-muzeu care are un proces invers de constituire față de muzeele tradiționale europene, precum les chateaux, unde, într-o perioadă determinată, sunt adunate obiecte frumoase și în timp ia naștere o colecție de artă. Sunt celebre colecțiile Prado, SchÖnbrunn. Aici, inginerul Furnică-Minovici, nepotul faimoșilor mediciniști Minovici, a adunat întâi obiectele, care înseamnă achiziționare din anticariate și licitații de artă, și s-a apucat să construiască o casă mulată pe obiecte”, ne explică Constantin Cioancă, muzeograf.

Sentimentul pe care îl încerci pășind în muzeu este că nu te afli în România. „Cu siguranță nu suntem în România aici, pentru că niciun obiect nu este românesc: de la feronerie până la scândurile de pavat, de la materialul de construcție, până la cărămizile italienești și la ancadramentele de piatră artificiale italienești, lemn de brad și stejar adus din Germania. Meșterii care au lucrat în casă au fost italieni, francezi, nemți sau austrieci. Inginerul Furnică-Minovici și-a adus meșteri din afară pentru că această clădire, în stil Tudor, așa-zisul stil gotic englezesc de secol XV, cu inserții ale stilului normand, așa-numitul colombage, presupunea anumite particularități arhitectonice”, este explicația ghidului nostru.

Casa a fost locuită până în 2004, ianuarie 14, de către soția inginerului, Ligia Viorica, avocat cu doctorat în Drept. Deasupra bibliotecii era dormitorul familiei, deasupra intrării, sus, corespundea budoarul cu baia. „Acest nivel a fost prevăzut dintru început pentru vizite. În 1946, era deja vizitabil. Oficiul de gazdă până în 2004 l-a făcut doamna, iar până în 1982, când a murit, l-a făcut inginerul”. Casa a primit diferite persoane, personaje, personalități. În perioada comunistă, muncitorii veniți din diferite sate, orașe ale țării, scriau agramat în Cartea de la intrare: „bine că s-a deschis și acest muzeu pentru poporul muncitor, că înainte erau deschise muzeele doar pentru moșierime”. „Familia Minovici a primit vizita regilor, președinților de state, ambasadorilor. Chirac, Kofi Annan, Aga Khan – înaltul comisar al ONU pentru refugiați, regina Ana, principesa Margareta, președintele Cehiei au trecut pe aici, Petru Groza venea cu tot felul de delegații tovărășești”.

Furnică-Minovici a angajat un arhitect italian, celebru pe vremea aceea, Vincenzo Canella, să-i construiască o casă. Acesta i-a prezentat două variante, una în stil flamand, alta renascentistă, numai că aceste stiluri ar fi reprezentat o problemă la nivel de luminozitate, obiectele n-ar fi fost bine puse în valoare. „Mai ales la tablourile lucrate în maniera clar-obscurului, ca de pildă la Rembrandt, care avea o problemă de vedere și nu sesiza ce alții sesizează. În tablourile lui întunecate nu e doar negru, ci se observă o mare de griuri, roșu”, punctează muzeograful. Casa a reprezentat și obiectul unor dispute. Legația Indiei își dorea această casă pentru a-și instala Ambasada. Din fericire, fiind donată Academiei în 1945 și deschisă spre vizitare, exact cum dorise inginerul, a scăpat de înstrăinare.
Seara vine mai leneș dacă vă prinde în grădina cu trandafiri și cu arteziană din spatele casei de poveste.

Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”, Nicolae Minovici 3, 021.665.73.34, Program: J-D: 9:00 – 17:00, linii RATB cu acces direct: 131, 205, 335. Intrarea liberă

COLECŢIA

2000 de cărți și câteva sute de obiecte, cam acestea ar fi cifrele. Biblioteca (lemn de nuc masiv) este delimitată de living prin două statui reprezentând Leii de la Palazzo Vecchio din Florența, copiați după originalele de secol II din bronz, găsite într-un sit roman. „Ei reprezintă cosmogonia primitiv-creștină atribuită Apostolului Marcu. Leul este Dumnezeu, iar bila pe care ține laba este Cosmosul”. Vitraliile, realizate la 1497, au fost cândva într-o catedrală din Tirolul de Nord, în sudul Austriei.

Șemineul care domină încăperea principală este renascentist-toscan, adus de la Fiesole, de lângă Florența. „Inginerul a adus șemineul după patru ani de pledoarii pe lângă un bătrân italian, care îl primise moștenire și care voia să-l lase, la rândul lui, moștenire nepoților. Aceștia nu s-au arătat interesați de șemineul rudei lor, fiind o povară mai degrabă pentru ei și, într-un final, s-a înduplecat și l-a vândut. Doar pentru că inginerul l-a asigurat că va fi așezat într-un muzeu”. Scaune de tip Chippandale, o masă elisabetană (trebuie încadrată până în 1603, când moare regina Elisabeta), covoarele din living și din bibliotecă – persane, de secol XVII, din Mosul, Irak, și de Siria.

O garnitură Louis XV, fotolii și canapea, a fost cumpărată dintr-un anticariat cu tapițerie tip Aubusson, care a fost cândva manufactura Casei Regale franceze. „Le-am adus de curând, restaurate de laboratorul de la Brukenthal, unde șase sau șapte doamne au lucrat la ele un an de zile”. „De asemenea, ies în evidență tapiseriile flamande, realizate la 1600-1640, țesute la război vertical, o nebunie”, ne explică Constantin Cioancă.

Galerie foto:

Taguri: