Horia-Roman Patapievici și-a anunțat demisia. „Este ultima instanță în care reprezint Institutul Cultural Român”
Conducerea ICR și-a anunțat demisia, în cadrul conferinței de presă organizate astăzi la sediul din Aleea Alexandru.
Alături de Tania Radu și Mircea Mihăieș, cei doi vicepreședinți, Horia- Roman Patapievici a spus că renunță la funcția pe care a deținut-o până astăzi, în semn de protest față de schimbarea misiunii Institutului și a subordonării politice față de Senat. „Este ultima instanță în care reprezint Institutul Cultural Român”, au fost cuvintele de început ale lui Patapievici.
Curtea Constituțională a României a decis marți, cu majoritate de voturi, că este constituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care Institutul Cultural Român a trecut din subordinea Administrației Prezidențiale în cea a Senatului. Judecătorii au respins sesizarea de neconstituționalitate a Avocatului Poporului asupra OUG 27/ 2012 privind unele măsuri în domeniul cultural.
Plecând de la afirmațiile fostului ministru al Culturii, Mircea Diaconu, și ale actualului, Puiu Hașotti,prin care aceștia declarau că „ICR trebuie să cânte în același cor”, respectiv „ICR era prea independent. Nu cânta în același cor”, președintele demisionar a spus că instituția pe care a condus-o până astăzi face parte dintr-o modificare amplă a arhitecturii culturale române.
„Artiștii români, operatorii culturali au criticat această decizie, însă în ciuda acestui enorm val de solidaritate, Guvernul a mers mai departe. Luările de poziție ale politicienilor aflați la putere au mers mai departe, mai mult, ni s-au adus calomnii, s-a spus despre noi că suntem „o instituție de propagandă personală, că am cheltuit banii în mod netransparent, că ar fi fost descoperite nereguli grave de către Curtea de Conturi. Dimpotrivă, am interzis cheltuielile abuzive, drămuind banii cu mare responsabilitate. Nu am mers cu clasa business, voi preda o mașină pe care am moștenit-o de la Augustin Buzura. Ne-am comportat ca angajații obișnuiți”, a mai spus Patapievici.
Misia ICR, în cei 7 ani, a fost aceea de a intra într-un raport de identitate și nu de servilitate, să pună în contact piața culturală contemporană, așa cum este ea, cu piețele de referință. „Suntem sau români europeni sau deloc?”, a punctat Horia Roman Patapievici.
Conducerea ICR și-a exprimat regretul că, după această schimbare de statut, instituția va fi transformată într-o agenție națională de propagandă.
Un bilanț al ICR pe 2005-2011 arată că în acest interval au fost organizate de către institutele culturale românești din străinătate peste 4.500 de evenimente, peste 500 în țară, 330 de titluri au fost publicate în străinătate cu ajutor financiar al ICR. 111 proiecte au fost finanțate prin programul Cantemir, iar peste 500 de cursanți au învățat limba română în România.
„Nimeni din străinătate, exceptând partenerii noștri care ne consideră de încredere - Consiliul Britanic, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, nu va mai recunoaște în viitor ICR, instituția parteneră pentru programele pe care noi le-am dezvoltat în ultimii șapte ani", a spus Patapievici.
Bugetul ICR a fost redus cu 30% (14.560.000 lei). „50% din activitatile noastre s-au făcut prin cooperare, ceea a însemnat că noi am contribuit la buget economisind parte din bani. Din două evenimente organizate unul a fost în parteneriat, iar din 5 evenimente unul a fost gratuit”, a explicat fostul președinte al ICR.