Bucureştiul în muzică

Începem cu o legendă a muzicii. Maria Tănase, prin „Badea-Neichii Bucureşti”, a adus un omagiu oraşului ei.  Ascultând cuvintele şi vocea ei, te cutremuri şi o să iubeşti Bucureştiul sau măcar parfumul lui. Un cântec care trezeşte patriotul din tine, care te face să simţi că aparţii  acestei urbe. Un colţ de mahala, dorul, „doar aici în lumea ta, mă simt la mine,/ de-aceea măi Bădiţă Bucureşti sunt azi cu tine”, spune Maria Tănase. Dâmboviţa copilăriei, stăvilarul morilor, bătrânul Cişmigiu, îmbrăcat în haina lui de primăvară ce-şi cântă dragostea pe seară, sunt amintite în versuri. „Salutare, bătrâne Bucureşti!”.

Unul dintre cei mai longevivi şi cei mai îndrăgiţi cântăreţi, Gică Petrescu a cântat despre Bucureşti şi pentru el în peste 1.000 de cântece. „La crâşma din Ferentari”, „Podul Grant”, „Bucureşti, Bucureşti, fratele meu eşti” sau „La margine de Bucureşti” erau şlagărele maestrului de petrecere.  „La margine de Bucureşti,/ pe strada mea umbrită de doi tei/ cu un covrigar/ şi-n colţ, c-un grătar/ de mititei,... /acolo-aş vrea să stai şi tu./ Acolo,-n margine de Bucureşti,/ cât dragostea mea,/ şi tu, tot aşa/ să mă iubeşti”.

Piesele lui au fost reinterpretate mai târziu în variante şlagăr sau rock. „Fetiţele din Bucureşti” a fost cântat de Aurelian Andreescu, la fel a făcut şi trupa Bere Gratis, pe albumul „Unknown”.

Cântecul-stindard al Epocii de Aur, celebrul „Macarale”, interpretat de Trio Grigoriu, e încă ascultat. A reprezentat o lume şi a fost reorchestrat. „Macarele – râd în soare argintii/ Macarale – în zori de zi./ Suie-agale, pe albastrele cărări/ Macarale – suie în zări/ O macara, încetinel,/ Mi-a adus un bileţel/ Îl prind iute şi-l citesc/ „Spor la lucru şi te iubesc”.

Jean Moscopol făcea invitaţii cu accent franţuzesc, pe muzică de Ion Vasilescu: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara/ Într-o cârciumioară, la Şosea/ Unde cântă un pian şi o vioară/ Şi-unde nu ne vede nimenea?” Şi Constantin Drăghici cu a sa „Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea” ne invita la visare.

Una dintre cele mai triste poveşti de dragoste puse pe note muzicale este cea a frumoasei Zaraza. Scrisă de Cristian Vasile în 1944, pe muzica lui Benjamin Tagle Lara, melodia traducea melodrama.

Dan Spătaru a cântat Bucureştiul prin celebrele „Trecea fanfara militară”, „Noapte bună, Bucureşti” şi „La cinci şi jumătate, la Universitate”. Corina Chiriac voia adresă pe „Strada Speranţei” (1983), la parter (muzică Vasile Veselovschi, text Mihai Maximilian). Angela Similea mergea cu „Ultimul tramvai”.

Un alt reper al oraşului, Piaţa Obor, a fost pus pe note de inegalabilul Valeriu Sterian, care a făcut un original „Reportaj”: „într-o zi treceam prin piaţa Obor/ vine unul mai negricios şi-mi zice/ «bă, tu ai prea mult păr!/ şi d'aia-mi vine să ţi-l măsor.»/ mă prefac liniştit şi-i spun/ «domnule, te rog să-ţi vezi de treabă!»”

Pasărea Colibri a avut în repertoriu piesa „Strada Popa Nan”, pe albumul „În căutarea cuibului pierdut”. „Popa Nan i-o stradă-nspre Hala Traian/ De la Foişor până-n Piaţa Vitan. /La un colţ i-o florăreasă ce ne vinde flori/ Mereu plânge din nimic şi-are păr creţ./ Când râde rar, numai la sărbători/ Toate florile ei nu mai au preţ/ În Popa Nan i-o frizerie fără muşterii/ Pensionarii stau în pragu-i la taifas,/Iar frizerul gras şi chel dă glas/Unor melodii de cheflii”.

În 1975, Mircea Vintilă lansează discul single „Hanul lui Manuc”, iar în 1986, „Dramă de cartier” (cu titlul original „Se retrage la Vatra Luminoasă”).

Cartierul Pantelimon a fost sursă de inspiraţie pentru B.U.G Mafia cu „Născut şi crescut în Pantelimon” sau „Pantelimonul petrece”, iar Paraziţii feat. Guess Who au cântat „Noapte bună, Bucureşti”.

Am lăsat la final „cireaşa de pe tort”, melodia „Bucureşti, Bucureşti” a trupei Albatros. Versuri „inspirate”, care, urmărite cu atenţie, sunt valabile şi azi. 1990 este anul compoziţiei. „Nu sunt şuţ, nici cuţitaş –/ sunt un şmecher de oraş;/ Pe fraieri îi păcăleşti/dacă ştii să le vorbeşti./Ref.Bucureşti, Bucureşti,/oraş plin de şmecheri eşti,/Bucureşti, Bucureşti,/toţi şmenarii tu îi creşti!/Am fost în străinătate,/am muncit un an jum’ate –/copilaşii să mi-i cresc,/de rele să-i ocrotesc.” Şi povestea în stil manea continuă în acelaşi ton. Bucureştiul furnizează în continuare poveşti muzicale, care mai de care mai colorată.