[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
publicat la: 5/03/2012

Bucureştiul citeşte poezie, la Cinemateca Eforie

Bucureştiul citeşte poezie, la Cinemateca Eforie

Asociaţia Românâ pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) organizează luni, 12 martie, un spectacol dedicat poeziei lui George Bacovia, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie.

Voluntarii ARCEN vor aborda teme ale liricii bacoviene, teme ce se regăsesc în viaţa omului contemporan: angoasa existenţei cotidiene, inadaptarea socială şi spaţiul citadin maladiv, infernal, încercând să realizeze atât o apropiere a publicului faţă de universul bacovian, cât şi integrarea poetului în cotidianul contemporan.

În cadrul evenimentului vor fi proiectate 24 de fotografii semnate Mirona Radu, fotografii ce alcătuiesc „24 ani în 24 de expresii ale solitudinii”, ce urmează a fi vernisată pe 3 aprilie, la Odessa, Ucraina.

Proiectul „Bucureştiul citeşte poezie” face parte din Programul ARCEN de lecturi publice pentru tineret intitulat „Lectură la lumina felinarelor”, aflat la a doua ediţie. Acesta a fost lansat la finalul lunii august 2011 şi se desfăşoară pe o durată de un an, timp în care vor fi abordaţi într-o manieră artistică modernă cei mai reprezentativi poeţi din literatura română.

Intrarea la eveniment este liberă şi se va face în limita locurilor disponibile.