Beatrice Iordan (Trei Parale) - Nică în variantă feminină

A aflat că fericirea se găseşte în lucrurile mărunte pe care ţi le oferă viaţa, călătorind şi transmiţând mai departe tot ceea ce a acumulat de mică. A copilărit pe uliţe de sat, printre vii şi livezi, a hoinărit prin curţile oamenilor, aşa cum făcea Nică al lui Creangă, fără teamă şi fără griji. Un om curat la suflet, pe care ţi-e drag să-l asculţi cum deapănă amintiri.

Cu ce asociezi copilăria? Care este prima imagine?

Prima imagine a copilăriei mele este un leagăn făcut de un moşulică de la ţară, un leagăn dintr-o sfoară, cu o şipcă de lemn, pe care stăteam cu fundul şi care atârna de creanga unui copac gros.

Pe unde hoinăreai în anii de început? Aveai cotloanele tale preferate în care te refugiai cu alţi copii?

Copilăria mea a fost una foarte frumoasă. În fiecare vară hoinăream prin alte locuri de ţară. Tata era pictor de biserici şi ne lua cu el în fiecare vacanţă, acolo unde lucra, la vreo biserică din alt sat şi altă regiune a ţării. Aşa am avut posibilitatea să cunosc multe zone şi mulţi oameni. Eu hoinăream de cele mai multe ori pe uliţe şi în fiecare vară aveam alţi prieteni. Pot să spun  că am fost foarte norocoasă pentru că sunt un copil de oraş care nu aveam bunici la ţară. Dacă nu ar fi fost meseria tatălui meu, aş fi hălăduit prin faţa blocului. Mă jucam mult de-a v-aţi ascunselea, şi pătrundeam fără milă în gospodăriile oamenilor, furişându-mă prin şura casei, pe la coteţele porcilor, odată, chiar îmi amintesc, am considerat că fereastra unei case era uşa secretă pe unde intram şi ieşeam pe ascuns.

Care a fost cea mai grozavă năzdrăvănie?

Au fost multe. Dar, îmi amintesc că odată, împreună cu o prietenă de la ţară, am plecat la furat de struguri. Eram mici, aveam vreo 9 ani. Ne-am umplut poala cu ciorchini negri, neluând în seamă hainele care se murdăriseră. Pe când încărcam noi strugurii, paznicul ne-a văzut şi a început să ne fugărească. Toţi strugurii pe care îi aveam au ajuns pe jos, şi simt şi acum spaima cu care fugeam, pentru că venea după noi cu o bâtă. Povestea s-a terminat când am reuşit să ne ascundem. De atunci nu mi-au mai trebuit struguri din vii, doar de la piaţă.

Ai fost pedepsită pentru vreo faptă rea?

Toate pedepsele le încasa fratele meu Dinu, aşa că eu nu prea am avut parte de ele.

Povesteşte-mi una dintre păţanii de care acum râzi? Sau au fost mai multe?

Muulte şi mărunte. Îmi amintesc că la ţară era un grup de băieţei care nu prea ne înghiţeau pe noi, fetele, şi ne făceau tot felul de şotii. Într-o zi s-au pus pe căutat, iar noi ne-am adăpostit în casă şi am închis uşa cu zăvorul. Ei au încercat şi uşa, dar, fiind încuiată, s-au gândit că nu suntem acolo. Stând noi, aşa, pitite, pe tăcute, dintr-odată s-a auzit un ronţăit de şoricel. De frică am ieşit toate, urlând. După grozăvie, băieţii au făcut glume pe seama noastră mult timp.

Care este locul/ localitatea pe care o asociezi cu copilăria?

Nu am o localitate anume. Când aud expresia „la ţară”, o asociez imediat cu copilăria. Satele pe unde am fost sunt Batargi şi Valea Chioarului în Maramureş, Baru Mare – pe lângă Petroşani, Marginea – Bucovina şi mai peste tot prin Ardeal. 

Cum defineşti copilăria?

Copilăria este singurul moment din viaţă fără griji, fără probleme, când iubirea ţi se dăruieşte necondiţionat, iar când faci vreo prostioară, eşti iertat primind în schimb şi un pupic. Când poţi să visezi fără oprelişti, momentul când toată lumea te iubeşte.

Dacă ar fi să te întorci în timp, ce ai vrea să faci?

Nu aş vrea să fac nimic mai mult decât am făcut. E foarte bine şi în prezent.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
•