[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Ioana Pelehatăi publicat la: 6/03/2013

Waldeck & Wax Tailor: Concert de muzică de seducție

Waldeck & Wax Tailor: Concert de muzică de seducție

Preludiu: Pe 1 martie, 1700 de spectatori au venit la Arenele Romane ca să fie seduși de Wax Tailor și Waldeck, cu nu jazz mixat electro, swing și trip-hop. România mai flirtase cu cei doi producători și muzicieni. Îi plăcuse. Avea să fie la fel de memorabil și de data asta.

Actul I

Wax Tailor & The Dusty Rainbow Orchestra au vrut să demonstreze că francezii o fac cel mai bine, dar nu ostentativ, ci prin candoarea unui album despre copilărie. N-au scutit niciun efort ca să-și seducă publicul, de la proiecții video anume concepute pentru fiecare melodie, până la o desfășurare complexă de forțe muzicale pe scenă – măsura trip-hop-ului cinematic marca Jean-Christophe Le Saoût. Le-a ieșit bine în grup, chiar dacă au început cu emoțiile provocate de canalele de sunet mixate în defavoarea vocilor. Solista Charlotte Savary s-a aruncat Down in Flames. Rapper-ul american Mattic n-a făcut niciun pas greșit pe Walk the Line. În spate, un violonist-basist cu un afro fabulos, un violoncelist, și flautista cu cel mai flexibil corp din câte ai văzut vreodată. Iar în spatele tuturor, Wax Tailor, care a cerut dezinhibat energie, mânuțe în aer și câte altele – iar publicul i s-a dat fericit.

Actul II

Dacă n-ai mai văzut-o cântând pe britanica Joy Malcolm, solista Waldeck live band, coama ei de bucle e singurul indiciu că ai de a face cu o solistă în stare să umple o scenă, un cort și, cu siguranță, mult mai mult de-atât. Joy cântă și nu se oprește o secundă din dansat și zâmbit, de la Get up Carmen la Memories și Addicted – nici măcar atunci când mărturisește că nu mai știe câte ore au trecut de când a dormit (să fie 40?). Nu scapă publicul din ochi nicio clipă, pentru că e aici și acum doar pentru tine. Dar o mai surprinzi, din când în când, aruncând pe furiș ocheade către Klaus Waldeck, palid și discret, la clapa din spatele ei.

Când aproape înțelegi c-ai fost sedus și e inevitabil să fii abandonat, aluneci din nou în starea de grație. Plutești muzical prin timpul istoric remixat, printre dub și bossa nova, swing și psihedelismele instrumentalului Freedom. Vrei mai mult, se face 5 dimineața, dar nu te mai poți opri acum. Ceri bis-uri peste bis-uri și ți se se dă exact ce vrei.

Abia la final începi să înțelegi. Deși set-listul a fost aproape același ca anul trecut în Silver Church, concertul Waldeck a fost încă o primă dată – pentru că austriacul face alchimie cu poțiuni sonore de seducție, iar Joy se pricepe la voodoo vocal.

Postludiu

Te întrepți spre casă, unde urmează să afli dacă a fost la fel de bine pentru ceilalți ca și pentru tine. Porți cu tine căldura dată de marea de corpuri din cort, sursă la fel de eficientă ca și sistemul de încălzire de la Arene. Te bucuri că ai venit pregătit (știai desfășurătorul pe ore al evenimentul). Și adormi – cum altfel? – obosit, dar complet satisfăcut.