Steffen Schlandt: „E un privilegiu să fii organist la Biserica Neagră”
Sunt 1500 de orgi în Transilvania. Dintre acestea, doar 5% se află într-o stare foarte bună.
Steffen Schlandt – unul dintre cei doi organişti principali de la Biserica Neagră din Braşov, alături de tatăl său –, ne vorbeşte despre valoarea acestui patrimoniu şi, mai ales, despre cât este de important ca un public cât mai larg să conştientizeze această valoare.
Ce înseamnă ca cel mai important şi cunoscut organist din România, din ultimii 40 de ani, să-ţi fie tată? A fost un model? Au existat momente în care această ascendență v-a incomodat?
La început, e clar m-a stimulat. Fără să vreau, am auzit încă din copilăria mică foarte multă muzică de orgă sau muzică de cor şi mi-a plăcut. Oricum, când eşti prea mic, nu poţi să înţelegi toate aceste lucruri, dar mi-a făcut mereu mare plăcere. Apoi am fost împins cu „forţe domoale” înspre pian şi asta mi-a plăcut aşa-şi-aşa, asadar nu eram foarte entuziast şi la un moment dat aş fi vrut mai degrabă să cânt la orgă. Dar până la vârsta de 14 ani tatăl meu mi-a spus să lăsăm pianul să-şi facă treaba în mâinile mele. Doar de la acea vârstă mi-a dat drumul spre orgă, ca şi când exista riscul să-mi pierd apetitul pentru orgă prea devreme. Tatăl meu a încercat să-mi gestioneze puţin energiile.
Până la plecarea la facultate, la Cluj, pot spune că eram foarte dependent de studiul cu altcineva, niciodată nu eram eu cel cu iniţiativa. Părea oarecum o chestie împinsă de la spate: părintele muzician vrea să facă din copil tot un muzician. În principiu îmi plăcea, eram şi atras, dar nu eram foarte convins că acesta avea să fie şi mai târziu drumul meu. Când „am scăpat” de controlul părintesc, odată cu plecarea la Cluj, s-a schimbat totul. Atunci mi-am dat seama că toate cărţile se află în mâinile mele şi că totul depinde de mine.
Plecarea de acasă implică, vrând-nevrând, o maturizare.
În mod clar. Acela a fost norocul meu, pentru că atunci mi-am dat seama de mai multe lucruri pe care ar fi trebuit să le fac ca să-mi văd de treabă. Din acel moment chiar mi-am dorit să fac orga şi dirijatul ca profesie şi viaţă, la o biserică. Nici nu mi-a trecut prin minte să fac dirijatul pentru a fi dirijor de orchestră sau de operă. Nu, scopul clar a fost biserica şi, chiar mai concret, Biserica Neagră. Dacă ai un astfel de loc „la dispoziţie” e foarte greu să pleci; e ca un magnet care e prea puternic în comparaţie cu alte atracţii ca să poţi lua în calcul altceva. Pot să spun că figura tatălui meu a fost una stimulatoare la început, dar mai apoi a trebuit să mă şi dezlipesc de ea ca să-mi pot urma propriul drum.
Ce alte modele aţi avut?
Alte modele, din fericire, au fost profesorii mei de la facultate: Ursula Philippi la Cluj şi profesorul Christoph Bossert în Germania. Celor trei profesori ai mei (cronologic, primul a fost tatăl meu, fireşte) le port o stimă deosebită, le sunt îndatorat fiecăruia într-un mod special, întrucât fiecare a avut un alt aport pentru deschiderea unor impulsuri.
Ce înseamnă să fii organist în România, o ţară în care orga nu este chiar cel mai popular instrument?
Există unele enclave în România, locuri în care biserici mari au instrumente bune, cu activitate muzicală comparabilă cu ceea ce se întâmplă în Europa. Adică Bucureşti (Sfântul Iosif), Timişoara (Domul), Cluj (Sfântul Mihail), Oradea (Biserica catolică) şi apoi cele două principale din Transilvania, Sibiu şi Braşov. Cam acestea ar fi locurile mari, dar aceasta nu înseamnă că nu există şi alte locuri, poate mai mici şi mai puţin cunoscute, în care se face muzică de bună calitate.
Orga este un instrument mai deosebit în ţara noastră pentru că nu aparţine direct culturii române; orga este legată clar de rit, de cultul catolic sau protestant iar acesta e şi motivul pentru care nu e atât de răspândită. 92% dintre orgile din România se află în Transilvania, apoi mai este una la Bucureşti, una la Galaţi, adică acolo unde mai sunt catolici, însă în destule judeţe nu vom găsi nicio orgă.
E un instrument exotic, care în unele locuri poate fi folosit şi la concerte, dar chiar şi acolo unde avem un instrument mai prost, el reuşeşte să-şi atingă scopul: să ajute comunitatea să cânte mai bine, adică să aducă lauda lui Dumnezeu împrospătată şi cu o festivitate proprie. Rolul orgii cred că acesta ar fi, să amplifice lauda adusă lui Dumnezeu
Ce înseamnă să fii organist la Biserica Neagră?
E un privilegiu. Dacă te afli în unul dintre cele 6-7 locuri mari din România în care se întâmplă, în afara slujbei, şi o activitate muzicală susţinută, respectiv concerte de cor, orchestră, atunci te motivează şi-ţi dă un impuls foarte productiv, adică poţi fi mult mai liber decât într-o instituție a statului în care ţi se impune un repertoriu, există un manager, un director căruia trebuie să i te supui. Deci funcţia de organist poate fi foarte frumoasă şi în afara slujbei, atunci când îţi poţi organiza singur proiectele: anul ăsta propui cinci concerte, însă dacă vrei să propui şapte, foarte bine, faci şapte concerte; dacă propui zece şi mai ai nevoie de nişte bani, se organizează o sponsorizare şi faci zece concerte. Depinde de creativitatea fiecăruia dacă în locul în care stă se întâmplă ceva sau nu.
Îmi imaginez că vin şi organişti invitaţi...
Cum să nu? În timpul verii avem 35 de concerte, dintre care, în medie, 12 concerte sunt cântate de alţi organişti, iar restul, până la 35, sunt cântate de către organiştii bisericii noastre.
Stagiunea concertelor estivale de la Biserica Neagră a ajuns la a 60-a ediţie. E impresionant pentru România! Cum a început acest proiect?
După război, după ce s-a revenit cât de cât la normal, au venit din ce în ce mai mulţi turişti la Braşov, care cereau să li se cânte la orgă: o dată la ora 10, apoi la ora 13, după aia venea un alt grup la 17. Organistul de atunci, care era destul de în vârstă şi urca greu scările, a propus să i se organizeze un singur concert pe zi, la o oră fixă. Astfel că în fiecare zi, la ora 18, pentru jumătate de oră, la Biserica Neagră era concert. Aceasta este istoria naşterii stagiunii estivale care a mers zilnic până după Revoluţie. S-a bucurat de o mare popularitate: în anii ’80 erau în medie 350 de persoane per concert. Pe atunci erau cinci organişti angajaţi. După Revoluţie nu s-a mai putut ţine câte un concert în fiecare zi, întrucât au rămas mai puţini organişti, şi s-a mers pe soluţia unui concert o dată la două zile (marţi, joi şi sâmbătă). În iulie şi august, când sunt mai mulţi turişti, sunt trei concerte pe săptămână, în iunie şi septembrie este unul singur. Deci avem patru luni cu activitate susţinută.
Orga este instrumentul cel mai legat de cult, iar organistul nu este nici pe departe la fel de vizibil ca un virtuoz într-o sală de concert. Modifică acest aspect orgoliile instrumentistului, ale virtuozului?
În primul rând, vorbim despre cântatul la orgă în timpul slujbei. Niciodată n-am experimentat sentimentul orgoliul în cadrul unei slujbe. Cântarea asta n-o faci pentru tine, nici pentru oameni, o faci pentru Dumnezeu. Repertoriul pentru orgă, în cea mai mare parte a lui, nu e compus pentru a face efect, se merge pe o reclădire, o structură, ca structură arhitectonică. Se vorbește şi la Bach de arhitectonică.
Aveţi un repertoriu predilect? Ceva ce simţiţi nevoia să cântaţi zilnic?
E ca şi cu mâncarea: după prea mult sărat vrei dulce, după prea mult dulce vrei apă, după prea multă apă...
Şi care ar fi săratul, dulcele, apa?
În mod clar, dulcele e romanticul. De fapt, e dulce-amărui. Prin expresivitatea armonică şi efectele de crescendo şi decrescendo, respectiv culori moi, merge complet contrastant cu ceea ce spune muzica barocă, unde totul merge în etape, în etaje. Există sunetul romantic, care este unul de coeziune, care încercă să unească toată orga într-un mare aparat orchestral, adică să șteargă diferențele şi o idee barocă, care spune că diferențierea este totul.
Aţi iniţiat un festival de muzică sacră la Prejmer, din 2004 coordonaţi „Musica Coronensis” şi „Musica Barcensis”. Care este principala miză a acestor festivaluri?
În primul rând, folosirea spațiului de patrimoniu pe care îl avem în jurul Brașovului şi folosirea instrumentelor care au fost restaurate în ultimii ani. Cele trei festivaluri sunt foarte diferite:
La „Diletto musicale”, prima idee pe care am importat-o din perioada de studii în străinătate a fost să poţi fugi din marile oraşe şi să te poţi retrage într-o zonă mai liniştită unde să asculţi muzică de cameră de bună calitate. Multă lume se bucură să facă o excursie culturală în zonă. Ideea este să exportăm, în locurile în care nu mergem de obicei, ceva care să ne atragă încât să ajungem acolo aproape în mod regulat. Legat de Prejmer, descoperim, cu ocazia festivalului, aşadar indirect, ce frumoasă e cetatea, ce frumoasă e atmosfera, acustica, ce bine e să poţi socializa în jurul culturii, fără să fii stresat, fără etichetă, să poţi veni în pantaloni scurţi, să poţi să dai bani la ieşire sau să poţi să nu dai bani la ieşire, să poţi să inviţi zece prieteni or să poţi să nu inviţi pe nimeni. „Diletto musicale” s-a născut în 1999, deci se află acum la a XIV-a ediţie şi, personal, îmi este foarte drag, întrucât nu trebuie să muncesc nebuneşte ca la un festival glossy, care implică foarte multă promovare, programe de sală etc. Din fericire, acest festival şi-a creat deja un renume, așa încât are deja un public, nu mai trebuie să-l promovez şi a ajuns la un nivel la care aproape nu mai doresc să-l promovez sau să-l extind, pentru că doar vreo 300 de oameni încap în biserică şi deja sunt unii care stau în picioare. Festivalul durează toată luna august, cu concerte în fiecare duminică.
Există un repertoriu predilect în cadrul festivalului?
Da, este exclus repertoriul solistic. Nu am vrut concerte cu un singur om. Sunt prezente, deci, ansambluri, mici orchestre. Pentru artişti, nu înseamnă neapărat mulţi bani ca onorariu, dar n-am văzut pe nimeni care să plece de acolo nemulţumit. Este o atmosferă specială, iar acustica e cu totul specială, un dar pe care ţi-l face biserica.
Şi celelalte două festivaluri?
„Musica Coronensis” merge pe ideea de a valorifica tezaurul braşovean, deci strict regional, şi anume compozitori braşoveni, săli, instrumente, formaţii. Invităm artişti din străinătate care să ne cânte muzica şi apoi, dacă le place, să o cânte în altă parte.
„Musica Barcensis” îşi propune să valorifice oferta culturală din Ţara Bârsei, un soi de turism cultural. Biserica Neagră este centrul, în aceeași măsură ca Braşovul, după aceea bisericile din Bartolomeu, Hărman, Râşnov, Prejmer, Sânpetru. Sunt concerte independente, separate, pe care încercăm să le prindem totuşi într-un tot unitar.
Dacă în Transilvania sunt 1500 de orgi, există şi 1500 de organişti?
Organişti pot fi şi oameni care cântă „la două degete”, deci fără diplomă. Pe vremuri, organişti erau învăţătorii care de regulă erau specializaţi în 4-5 materii, dar care erau în stare să scoată din orgă ceva care să sune melodios, frumos chiar, iar acest lucru este foarte important la slujbă.
Concertul din 4 august are ca scop strângerea de fonduri pentru a finaliza restaurarea orgii din Rupea. Când a fost adusă aici orga, un instrument extrem de valoros, de la 1699?
În 2008 am adus orga de la Rupea ca s-o protejăm. Deocamdată, în biserica de acolo este şantier pentru că s-a infiltrat apă, apoi a apărut o ciupercă, aşadar până la finalizarea lucrărilor am adus orga aici. Este un instrument emblematic, cel mai vechi instrument vechi din România.
Ce aşteptări aveţi de la concertul din 4 august?
În primul rând, sper ca publicul să ajungă să conştientizeze potenţialul şi valoarea patrimoniului şi nu mă refer doar la orgă. De exemplu, din cele 1500 de orgi din Transilvania, 70% sunt într-o stare de degradare foarte mare şi doar 5% sunt într-o stare foarte bună. Rupea este un caz fericit. Am strâns bani cu ajutorul oamenilor, s-a implicat zona industrială prin sponsorizări, apoi au contribuit oamenii care au plătit biletul la concertele de la Biserica Neagră. Le şi spuneam că biletul intră în contul restaurării orgii și astfel am strâns în 3 ani şi jumătate aproape 20.000 de euro.
Cine se ocupă de restaurare?
Un specialist de la Hărman, un elveţian stabilit la noi acum zece ani care are acolo un atelier şi lucrează foarte bine.
Ce organist v-ar plăcea să auziţi cântând pe orga de la Rupea?
Dacă ar fi după mine, l-aş asculta pe Bach şi spun asta fără să mă gândesc de două ori.