She really has a halo
S-a mai dus o ediție a B’Estfest. A șaptea. Și nu știu cum se face, dar, în fiecare an, amintirea pregnantă este sinonimă cu o trupă de suflet, dar și cu o revelație.
Cu un setlist de zile mari, scoțienii Texas au electrizat publicul. De la I don’t want a lover, prima piesă din concert, la Halo, The Conversation, Black Eyed Boy, Dry Your Eyes, If This Isn’t Real sau Inner Smile, până la coverul River Deep Mountain High – piesă cu care au încheiat seara, Sharleen Spiteri & Co au demontrat ce înseamnă o experiență de 24 de ani, ce înseamnă o trupă cu voce puternică și instrumentiști desăvârșiți. Spiteri nu a pierdut nicio clipă publicul din ochi și a fost la fel de jovială cum am văzut-o în toate concertele de până acum. Impresia generală: she has a halo!
Tot din Marea Britanie, The Heavy. Trupa a făcut un show ca la carte. În plină vogă, cu doar trei albume lansate, invitați la tot felul de festivaluri internaționale, care mai de care mai important (vezi Glastonbury), britanicii au dat dovadă că știu să țină în priză mii de oameni. Fără a fi o trupă de suflet și nici revelație, nu puteam omite The Heavy. Este una dintre cele mai profi rising bands pe care am văzut-o performând, anul acesta, cel puțin.
Revelația festivalului a fost trupa 1000 Mods. Stoneri greci cu ceva influențe Zeppelin. Deși nu au avut parte de un public numeros, majoritatea își făcea încă plinul pe la standurile de bere și d-ale gurii, cei patru au demontat mitul cadoului grecesc… Concertul lor a fost o demonstrație de forță și, în primul rând, de temperament, așa cum îi stă bine oricărui urmaș al lui Pericle.
Facând abstracție de cifrele comunicate de organizatori și bazându-mă pe ce am văzut la fața locului, B'Estfest a fost un eveniment reușit. În primul rând, trupele s-au auzit bine. Restul, de gustibus.