Romanian Rock Meeting cu suedezi și finlandezi pe afiș
Trupa suedeză Pain of Salvation concertează la București, fiind cap de afiș al evenimentului Romanian Rock Meeting. Vor urca pe scenă și românii de la Goodbye to Gravity și White Walls, alături de formația finlandeză Von Hertzen Brothers.
Planificat să aibă loc în aer liber, trebuie să știți că show-ul se va desfășura într-un cort special amenajat, dotat cu instalație de climatizare.
Pain of Salvation se află acum într-un turneu de promovare a albumului-concept (formă în care au apărut toate materialele lor de până acum) intitulat Road Salt Two, lansat în luna septembrie a acestui an. Dacă pentru mulți termenul de rock-progresiv poate suna pretențios și e trecut din start la categoria neinteresant, acum ei ar putea avea o surpriză mai mult decât plăcută, văzându-i live pe cei de la Pain of Salvation. Iar dacă sunt pasionați de drame (fie cărți sau filme), cu atât mai mult.
La București, avem șansa de a asculta și interpretări în manieră proprie a unor piese ca Don’t Talk to Strangers (Dio), Come Together (The Beatles) sau Hallelujah (Leonard Cohen), pe care suedezii le-au prezentat în concertele din ultimul an. Și, ca să vă faceți o idee, încercați Pain of Salvation – Ashes (Ending Themes DVD)