Rock românesc în turneu

Despre public, orădenii spun că este mult mai discret decât în alte vremuri. În 1991, își amintește Călin Pop, la un concert în Aula Facultății de Drept din București, reacția unui fan a rămas în amintirea formației. „În timpul ultimei piese din playlist, Un sfârşit e un început, un fan a sărit pe scenă, în genunchi, în fața mea, parcă rugându-se sau, mă rog, făcând temenele precum la picioarele unui zeu. Omul de ordine de pe scenă l-a observat și a pornit spre el. Acesta, îngrozit, mi-a sărit în brațe și nu mi-a mai dat drumul. Ne-am rostogolit toți trei la pământ. Lumea privea stupefiată. Piesa se terminase. Mă ridic, mă șterg de praful de pe podea și cânt la microfon utima partitură a piesei, dând din mâini sugestiv «un sfârșit e un început». Multă lume a comentat că a fost regizată faza, că prea a ieșit la fix. Adevărul e că a fost o întâmplare care nici regizată nu ar fi ieșit atât de bine”.

Și în ceea ce-i privește pe Trooper, poveștile sunt multe și frumoase. După 350 de concerte susținute prin țară, rockerii au multe de povestit. De la blocaje în zăpadă și certuri cu poliția, până la interdicții în anumite hoteluri sau locuri. „Le-am făcut pe toate în 16 ani și, crede-ne, fiecare moment a fost delicios. Nu am vrea să fi făcut nimic altfel. Fiecare etapă are importanța ei. Am gustat din plin viața în turneu”. Au avut ocazia să călătorească prin țară alături de artiști mari și au avut multe de învățat.

Discutând despre „infrastructura concertistică”, băieții spun că se poate observa o îmbunătățire. „Abia acum începe să se dezvolte o idee adevărată de cluburi în care să se poată cânta muzică live. Patronii au început să investească în echipamente. Mai e mult de lucru”. Cât despre groupies, au existat și vor exista atâta timp cât va exista măcar un muzician rock, spun Trooper. Și despre al patrulea turneu, intitulat Voodoo, care se încheie în capitală pe 8 decembrie, rockerii spun că a fost posibil cu ajutorul prietenilor formației. „Sunt tot mai mulți și tot mai dedicați. Ne-au dus pe scenă cu Maiden, Scorpions, Whitesnake, Judas, Nazareth, Prodigy, The Cult, Rasmus sau WASP, prin urmare, împlinirile sunt uriașe”.

Cei de la Luna Amară se bucură, în primul rând, de public și reacțiile lui. „Există orașe unde știm clar la ce să ne așteptăm, dar există și locuri unde avem surprize. Uneori sunt plăcute, alteori nu. Mai e și mersul efectiv prin țară, cu mașinile. Dai peste tot felul de situații. În turnee ai ocazia să cunoști oameni noi și am legat câteva prietenii foarte faine în felul ăsta”. În viziunea clujenilor, publicului energic și entuziast nu-i stau la dispoziție prea multe locuri de cântat. „În afară de București, Cluj, Iași și Timișoara, majoritatea celorlalte orașe au câte unul, maxim două locuri unde se cântă live. Chiar și acolo, cluburile stau prost fie la capitolul sonorizare, fie la capitolul amenajare”.

Despre tinerii ascultători, trupa spune că se încadrează perfect națiunii din care fac parte. „Uneori se plâng cam mult. Când nu veneau trupe de afară, se plângeau că nu vine nimeni. Acum, când vin, se plâng că-s prea multe. În afară de asta, destul de puțini aleg să-și lărgească, în mod constant, orizontul muzical. Majoritatea rămân fixați pe câteva trupe. Dar, în general, e un public cu care ne face mereu plăcere să interacționăm”. În concluzie, un turneu merită 100% efortul, pentru că o fac cu dedicare. „Ne place enorm să concertăm, și o facem foarte des”. Cu fiecare turneu, fiecare album, câștigă noi adepți, iar finanțele sunt o parte importantă, însă un profit inconstant, dar care, la final, le asigură un trai decent.

Totuși, cele mai frumoase momente pentru Luna Amară rămân întâlnirile cu Faith No More, Alice In Chains, Rammstein, Stone Sour sau Deftones. Luna Amară a susținut aproximativ 800 de concerte, cinci turnee oficială, cel mai recent – de promovare a albumului Pietre În Alb.

„Să ai o trupă e o aventură, să ai o trupă în România e o provocare majoră”, își încep povestea despre turnee cei trei Toulouse Lautrec. „Ceva amuzant: plasticitatea limbii române vorbite de Tamaș, toboșarul nostru. Coincidență: când toți din trupă se mândresc cu noile prietene și încep să vorbească despre ele, dar își dau seama că descriu aceeași tipă. Ceva nesperat de bun: sound-ul Grimus”. Despre fani, spun că, în mod paradoxal și trist, noii adepți se câștigă mai ușor pe internet decât la concerte.

Pentru Apartman, Dizzy și L'Homme Vert, noțiunea de turneu în România nu prea mai există. „Nici măcar monștrii sacri ai scenei autohtone nu-și mai permit asta, decât rareori. În cel mai bun caz, vorbim despre o însăilare de concerte de club în weekenduri, numite în mod pretențios turneu.” Cel mai aproape de definiția unui turneu s-au aflat anul trecut în Anglia – patru concerte în patru zile, plus activități promo colaterale.

„Publicul nostru e foarte miştOOo! Iar toamna asta ne-a surprins prin atmosfera frumoasă. În plus, observăm că fetele încep să gândească din ce în ce mai mult ca afară, dacă înţelegi ce vrem să spunem”.

Totuși, profitul real al unui turneu rămâne doar capitalul de imagine, sunt convinși băieții de la The MOOoD. Iar cel mai bun lucru care li s-a întâmplat toamna asta este noul manager.

Așteptăm următorul album și concertele de iarnă.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
•