Record Store Day, la Cărtureşti
Sâmbătă mergem la shopping! Şi nu orice fel, ci unul muzical. Tot ce înseamnă armonii şi se află pe rafturile Cărtureştilor din Bucureşti şi din ţară suportă reduceri de 15%.
În plus, anul acesta, A&A Records cu ajutorul a zece trupe românești lansează o compilație promoțională dedicată acestui eveniment – Record Store day Get-Together.
Record Store Day este un mod de a celebra cultura din jurul a peste 700 de magazine independente de muzică din SUA și multe altele din întreaga lume. Este ziua în care magazinele de muzică, casele de discuri și artiștii se unesc pentru a sărbători muzica. Cu această ocazie, viniluri, ediții speciale de albume fac obiectul unor promoţii. „Festivităţile” includ reprezentații live, petreceri sau meet & greets cu artiști.
Startul acestei manifestări a fost dat la 19 aprilie 2008, când Metallica a performat la Rasputin Music în San Francisco. De atunci, această zi este sărbătorită în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii aprilie.
În România, Record Store Day a fost marcată pentru prima dată de A&A Records în parteneriat cu librăriile Cărturești, în 2011.
Tracklisting Record Store day Get-Together :
1. Grimus - Cave 3:30
2. Coma - Un semn 4:00
3. Toulouse Lautrec - Manifesto
4. byron - Blow Up My Tears 4:17
5. Mono Jacks - Woman 4:41
6. OCS - Cea mai frumoasă zi
7. FurioSnails - Blue Passports 3:34
8. Electric Brother - The Senegal School 3:05
9. Oliver - Mim 4:46
10. Antarctica - Your Heart So Hard Or Nonexistent