Puscifer – Conditions of My Parole
Alături de Steven Wilson, Maynard James Keenan este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai creativi muzicieni ai ultimilor 20 de ani.
Cel mai recent proiect al său, formația Puscifer, a lansat în octombrie 2011 al doilea album, Conditions of My Parole. Acesta vine la 4 ani după lansarea primului V is for Vagina. Acest prim album, a cărui copertă este absolut stupidă, a avut parte de un album de remixuri intitulat V is for Viagra: The Remixes. Pe compilație găsim remixuri făcute de Danny Lohner (Nine Inch Nails), Joey Jordison (Slipknot), Paul Barker (Ministry) și Aaron Turner (Isis), printre alții. Spun toate astea pentru că recomand ascultarea primului album și, eventual, al celui de remixuri înainte de Conditions of my Parole.
Primul album este experimental și lipsit de coerență, însă are piesele lui de vârf, precum Momma Sed, Rev. 22:20. Având termen de comparație, putem acum spune că cel mai recent material este într-adevăr un electro/rock/industrial excelent. De la versuri până la sample-uri, de la producție până la stare, totul este, ca să fiu în ton cu titlul primului album, orgasmic.
Cu ecouri din primul material, alături de piesele care nu mi-au plăcut (nu mă hazardez să spun mai puțin reușite!), dau play primei piese, Tiny Mosters. Interesul și curiozitatea nu mi-au scăzut pe parcursul albumului. Teama unei piese care să mă dezamăgească a dispărut odată cu secunda 39 de la a patra piesă, Telling Ghosts. Nu voi mai recomanda piese, ci plimbare cu albumul în căști.