Pogo, thrash și bandane. Rockerii s-au „războit” la Arenele Romane

Mai sunt unii care participă ca să „fie văzuți”, alții îl percep ca motiv pentru distracție extremă, și, abia spre final, nu foarte mulți, sunt cei care vin doar pentru muzică. Pe cei mai mulți îi încearcă sentimentul „combinator”.

La fel s-a întâmplat și la concertul Slayer de aseară.

Personal, după ce i-am văzut în urmă cu doi ani la Sonisphere, am decis că „live-ul” merită o șansă. Și bine-am făcut. Mi-au plăcut mai mult decât prima dată, ajutată fiind acum și de sonorizare și de amplasarea în arenă.

Totuși, spectacolul a început cu multe ore înainte ca americanii să urce pe scenă.

În deschidere, de la ora 19:00, au cântat Avatar (susținători vașnici ai Științei craiovene, care au interpretat în limba engleză un thrash ce părea fără cuvinte) și H8 (cunoștințe mai vechi de prin underground-ul bucureștean de origine ploieșteană). Povestea cu underground-ul merită o discuție mult mai amplă, așa că, pentru moment, evit deschiderea subiectului.

În timp ce trupele românești se produceau pe scenă, lumea se tot aduna, iar un alt fel de show avea loc în rândurile spectatorilor. Să fi participat undeva spre 5.000 de oameni la seara cu pricina. O mare de negru – clișeu preferat de televiziuni, cel puțin. Eu i-aș spune, mai degrabă, Armata Neagră. Uniforme din care 90% dintre participanții la concerte rock nu ies.

Și de această dată, piele și multe tricouri cu titularii serii, dar și ceva anomalii – cum mi-am permis să le numesc – badge-uri GNR ori bandane á la AXL (pentru că „Jon Bovi” a purtat prea rar ca să nască o modă), laolaltă cu însemne AC/DC, Metallica sau Ramones.

Femeile purtau, cu precădere, machiaj negru, unghii în aceeași culoare, brățări din piele cu ținte, bocanci înalți până la genunchi, păr vopsit în roșu sau/și negru, dantelă și multe decolteuri. Desigur, uniforma s-a aplicat și în cazul bărbaților, însă fără să aibă prea multe opțiuni. Pletoși sau dimpotrivă, ei s-au făcut „vinovați” pentru tricourile tematice și sesiunile pogo ale serii.

Lăsând la o parte mișcarea (vestimentară sau muzicală) continuă a publicului de toate vârstele, lui Tom Araya (bas și voce) i s-au alăturat Kerry King (chitară), Gary Holt (Exodus – chitară, în locul lui Hanneman, care absentează în acest turneu din motive de sănătate), și Dave Lombardo (tobe). Slayer a îndemnat la război și publicul a răspuns pe măsură. Pentru că din setlistul serii n-au lipsit World Painted Blood, Psychopathy Red, War Ensamble, Die by the Sword, Spirit in Black, Dead Skin Mask și Angel of Death, iar pentru final, trupa a păstrat  consacratele South of Heaven și Raining Blood, am plecat impresionați de pedala dublă a lui Lombardo și de efectul unui sound puternic. Atât!