[ X ]
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe...
abonare newsletter | caută:
Patricia Marinescu publicat la: 18/10/2012
Bucureşti Pixels, lansare TKOVCTRL, 20 octombrie, Club Control. Preţ intrare: 15 lei sau 25 lei (CD inclus)

Pixels: TKOVCTRL este o lozincă a unei generaţii care mocneşte

Pixels: TKOVCTRL este o lozincă a unei generaţii care mocneşte

Grupul Pixels lansează al doilea material de studio, TKOVCTRL, prin care - spun cei cinci - vor să facă lumea mai bună. Îşi spun noua voce a culturii pop româneşti, iar spaţiul în care se desfăşoară îi fascinează.

De ce TKOVCTRL? Care este numitorul comun Pixels - Club Control, în afară de faptul că acesta din urmă este producător al albumului?
Pixels şi Control sunt două entităţi în undergroundul culturii pop româneşti. Cultura pop a avut întotdeauna puterea de a conduce masele. Cultura pop a putut aduce mulţi indivizi de partea binelui... modă, fotografie, design, arhitectură... Take Over Control este un slogan, o lozincă a unei generaţii care mocneşte, care ştie ce este binele şi care îl va aduce la lumină în curând.

Ce aşteptări aveţi de la acest al doilea album?
Să schimbe ceva în bine... oricât de mic.

Pentru o trupă tânără, care este ţinta media principală şi cea mai eficace?
Online. Reţeaua a adus adevărata democraţie.

Cum vedeţi ajutorul venit din partea media, în general, privind muzica românească?
Acest ajutor este esenţial, cel mai bun exemplu este Radio Guerrilla. Şi, ca sa fiu mai clar, noi nu existăm pentru public fără media.

Cum arată, în opinia voastră, piaţa electro românească?
Nu credem într-o piaţă, nu credem într-o industrie, nu credem în amprenta naţională. Ca să cităm un binecunoscut film care circulă pe net: în viaţă există două genuri de oameni: oameni răi şi oameni buni. De la această afirmaţie putem dezvolta o întreaga poveste a răului şi a binelui, a inculturii şi educaţiei, a banilor şi a idealurilor... În concluzie, pentru Pixels nu există nimic, conducem o navă spaţială în vid, iar reactoarele noastre lasă în spate o dâră albastră de sunete. Suntem pasionaţi de spaţiul în care ne desfăşurăm, astfel încât suntem oarecum într-o bulă de autism.