Pink Freud: jazzul e ca o fundație
Combinația de jazz cu rock, folk, jungle, drum’n’bass și multă inspirație definește trupa poloneză Pink Freud.
Wojtek Mazolewski (bass), Adam Milwiw Baron (trompetă), Tomasz Duda (saxofon) și Rafal Klimczuk (tobe) performează live, pe 29 martie, în Club Control din București. Despre ce înseamnă muzica jazz, despre cum va fi concertul din Romania și la ce să nu ne așteptăm de la viitorul album, ne-a povestit mai multe trompetistul Adam Milwiw Baron.
A fost greu pentru o tânără trupă de jazz să câștige atenția și aprecierea publicului?
Cel mai greu lucru pentru un artist, indiferent dacă este tânăr sau bătrân, este să transforme realitatea în artă. Dacă arta ta nu este reală, iar tu te imiți pe tine, nimeni nu te va crede.
Ce te-a făcut să alegi jazz-ul?
Jazzul este ca o fundație. Îți dă libertate și te provoacă să explorezi muzica din ce în ce mai mult. Cred că adevărata înțelegere a muzicii jazz presupune să îi înțelegi esența, pe care este imposibil să o încadrezi în anumite registre stilistice și cu atât mai greu să o descrii în cuvinte. Jazzul evoluează mereu. Dacă vrei să te apropii de jazz, trebuie să evoluezi odată cu el.
Ce artiști te inspiră?
Dumnezeu și natura.
Ce știi despre muzica românească?
Personal, nu am mai fost niciodată în România. Piața muzicală de aici este ca o insulă necunoscută pentru mine. Dar, cu cât cunosc mai puțin, cu atât e mai interesant pentru mine. Mă aștept la multe, după o întâlnire cu scena muzicală românească.
La ce ar trebui să se aștepte publicul de la București, legat de concertul vostru?
Iubire și energie.
Următorul vostru album va fi diferit de materialele anterioare? Vă îndreptați într-o altă direcție muzicală?
Sperăm să nu dezamăgim. Nu-ți pot spune totul acum. Poate că muzica va fi diferită, poate că va fi diferit conceptul albumului sau poate că și sunetul va fi altul, dar, cu siguranță, emoțional, este 100% Pink Freud. Vei avea ocazia să te convingi în curând, odată cu lansarea albumului. Să te bucuri de el!