Noul album Depeche Mode va fi lansat în martie 2013
Al 13-lea album semnat Depeche Mode va fi lansat în luna martie a anului viitor, cu două luni înainte ca trupa să plece în turneul european ce va include şi România, pe 15 mai 2013, pe Arena Naţională.
Numele albumului nu a fost deocamdată făcut public, dar Martin Gore a declarat că acesta va cuprinde cele mai bune piese produse de trupă, noul sound fiind apropiat de cel al unor materiale mai vechi precum Violator sau Songs of Faith and Devotion.
„Albumul are un simţ foarte organic şi direct, nu conţine piese blues, dar este cu siguranţă un album sentimental”, spune Dave Gahan.
Turneul Depeche Mode va debuta pe 7 mai 2013, la Tel Aviv (Israel). Următoarele destinaţii sunt Atena, Sofia şi Bucureşti, urmate de Istanbul, Belgrad şi Budapesta.
Concertul din Bucureşti va avea loc pe 15 mai 2013, pe Arena Naţională. Biletele sunt disponibile pe myticket.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta, Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului, la preţuri începând de la 135 de lei.