Nişa, noul mainstream

Brit-Indie-Alternative Rock 

Tot mai multe formaţii adoptă stilul. Fie pornesc pe calea asta, fie se transformă, cert este că multe trupe aleg brit-indie-alternative rock. Dacă în urmă cu mai bine de 10 ani, Viţa de Vie şi AB4 deschideau „orizontul independenţei”, acum lista conţine tot mai multe nume. Ascultăm The Amsterdams, Urma, Kumm, The MOOoD, Snails, Blue Nipple Boy, Robin and the Backstabbers, OCS sau Grimus, iar prezenţa live în cluburile bucureştene este deja o evidenţă.

Mai e brit-indie-alterna o nişă? Fără să stau pe gânduri, îmi permit să spun: nu. Şi atunci, încotro? Trupele caută alternative, colaborări, unii chiar încep să renege stilul, alţii spun că se încadrează acestuia doar din punctul de vedere al independenţei de o casă de discuri. Influenţa britanică se simte, însă, peste tot, şi, dacă ne lăsăm duşi de val, următorul pas în materie de nişe ar fi Irish Alterna... La baruri de gen stăm tot mai bine, ca număr.

Jazz

Suntem martori ai unei revigorări. Poate prea mulţi ani, jazzul românesc a stat „ascuns” în festivaluri de gen, însă acum, tot mai multe localuri îi dedică seri live, amatorii de jazz se înmulţesc, iar artiştii continuă să experimenteze. Reprezentant al tinerei generaţii, Luiza Zan este de părere că jazzul este genul muzical cu cea mai mare deschidere către publicul larg. „Aici întâlneşti libertatea de exprimare, aici îţi poţi permite să transformi toate emoţiile în muzică şi ritm. După părerea mea, publicul de jazz este la fel de entuziast ca şi publicul de rock sau de tehno, veniţi la festivalurile mari internaţionale şi o să vă convingeţi de aceasta! Jazzul este, de asemenea, o muzică reflexivă, intimă, meditativă, profundă, deci adresată celor cărora le place să îşi pună întrebări despre viaţă şi despre ce există dincolo de viaţă şi dincolo de materie”.

Pentru găsirea unei armonii muzicale pe piaţa românească, ne bucură această nouă tendinţă de a pune accent grav pe jazz. De la deja clasicii Anca Parghel, Mircea Tiberian şi Johnny Răducanu, o aripă tânără a deschis noi porţi genului, iar Luizei Zan i se alătură Maria Răducanu, Teodora Enache, Ozana Barabancea, dar şi trupe ca Blazzaj (jazz alb, acid), Horea Crişovan Project (jazz după colaborări cu Neurotica şi Locatarii) sau M Theory (cu un Marius Pop care îşi depăseşte tatăl, Călin – vezi Celelalte Cuvinte –, în riffuri).

Goa

I-a luat patru decenii să străbată continente. În România, la începutul anilor 2000, unii visau doar la un trai tihnit pe fâşia de plajă indiană, unde, cu 20 de dolari, ar fi avut propria canapea, recunoaşterea minorităţii şi o viaţă boemă timp de săptămâni bune. De cealaltă parte, cei mai puţin interesaţi de o existenţă şi experienţă flower-power nu vedeau decât amalgamul goa care începea să ia amploare. Coloraţi, veseli şi într-o continuă comuniune cu natura, pentru că nu se dezic de originile hippie, petrecând nomad cu jonglerii şi decoruri fluorescente, adepţii stilului preferă o muzică desprinsă din zona acid-house/trance/psihedelic/rave, iar „chill” este cuvântul de ordine. Sunetul te duce într-o altă dimensiune, iar versurile, în mare parte vorbite, ţin loc de sloganuri eco-pacifiste.

În prezent, ne aflăm în plină eră „New school goa”. Petrecerile de gen au loc departe de ochii curioşilor neiniţiaţi, iar la astfel de manifestări, de cele mai multe ori, se adună sute de oameni. Totuşi, în Bucureşti, prea puţine cluburi s-au încumetat să organizeze evenimente dedicate, adepţii genului preferând „mijlocul naturii”. Poate aţi fost sau ştiţi de petrecerile din vârf de munte, pe lângă Sibiu sau Galaţi. Dacă aţi urcat puţin pe faleza din Vama Veche, nu se poate să nu fi văzut steagul cu trei plusuri. Acolo am fost la o petrecere goa! Dar ce-i rămâne oraşului? Stilul vestimentar atât de ofertant.

Electro ni se arată în diverse forme. Aduce cu el ritmuri funk, hip-hop şi chiar jazz, însă platanele rămân. Aţi fi crezut vreodată că un public poate fi „manevrat” dintr-o simplă mişcare de încheietură? Ei bine, cu o ureche muzicală bună şi ceva inspiraţie, DJ-ii capătă puteri nebănuite la petreceri.

Au pornit prin a promova muzica altora, schimbând discuri pe bandă, iar acum mixează într-un mod cât se poate de personal. Electric Brother, Silent Strike, Roa, Zum, Butterflies in my Stomach, DJ Gojira sunt câteva dintre cele mai apreciate nume ale genului, făcând din electro mai mult decât simplistul „bum-bum”. Seară de seară, suntem invitaţii petrecerilor cu platane, ai concertelor, iar pentru ceea ce nouă ne place să numim „electro-cult” există tot mai mulţi amatori.

Metal

Este greu, dar tot mai uşor de abordat. Festivaluri şi cântări singulare sunt la tot pasul. Cei mai tineri dintre adepţii stilului au avut dascăli bine pregătiţi. Nu omit nimic când vine vorba de vestimentaţie sau atitudine. Mereu în primele rânduri la concerte, îşi scutură pletele cu nerv. Metalul greu a părăsit în urmă cu mult timp zona underground, devenind un stil de viaţă pentru mulţi, poate prea mulţi ca să mai poată fi considerat nişă.

Tot mai multe trupe hard sau heavy, black sau goth, străine sau româneşti, ajung să concerteze în oraş. I-am văzut pe Judas Priest, W.A.S.P., Lake of Tears, Blind Guardian sau In Flames. În curând, Iced Earth (22 nov., The Silver Church), doar a început sezonul, însă nu ne oprim aici.

Dintre românii care duc pe umeri greutatea rockului, îi amintim pe Altar (clujeni cu 20 de ani de experienţă în heavy, speed şi metal creştin), Trooper (cu tot mai mulţi fani şi apariţii live) şi Stillborn (cu o voce feminină puternică, bucureştenii au deschis cel mai important show rock al anului, Bon Jovi). Iar toamna asta, „topitoria Bucureşti” îşi redeschide porţile. (vezi lista concertelor din octombrie)

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
•