New Release: Lynyrd Skynyrd – Last of a Dyin’ Breed

Nu ştiu dacă sunt ultimii, dar cu siguranţă se numără printre cei (puţini) rămaşi dintre veteranii care încă ţin steagul sus în genul pe care îl reprezintă.
Aş mai mentiona că, în sfera Southern rock, Outlaws au lansat un album recent, iar de cealaltă parte, dacă Pearl Jam nu mai sunt atât de grunge, Soundgarden urmează să lanseze pe 13 noiembrie primul disc după 15 ani, botezat King Animal.
Precedentul album al celor de la Lynyrd Skynyrd, God & Guns, a fost unul care mi-a plăcut integral, spre deosebire de acesta de faţă care îmi pare forţat - posibil - de obligaţii contractuale. Cea mai reuşită piesă este cea care dă titlul discului, totodată fiind şi primul single. Este piesa care reprezintă cel mai bine genul Southern pe acest material. Sudiştii au un respect enorm pentru educaţie, fie ea primită în familie (cum se mentionează şi în single), de la preot sau, într-un alt caz, Good Teacher. O piesă care are un ritm desuet şi, dacă nu ar fi avut versuri despre profesori, ci ar fi vorbit despre bere sau dans ori femei, ar fi fost hit. Să nu intelegeţi că mi-aş fi dorit asta. Albumul se află la limita mainstream-ului: o dovadă ar fi piesa Homegrown, o piesă care îmi sună a Buckcherry. "No, I can’t forget how she tastes on my lips / She’s as good as it gets”. Să fim seriosi, Lynyrd Skynyrd poate mai mult decât asta!
Albumul se încheie cu două piese excelente: Honey Hole şi Start Livin’ Life Again.
Once a Skynyrd, always a Skynyrd. Îi iubesc la fel de mult şi nu sunt dezamăgit de album, doar că (parere personală) i-aş fi vrut mai liberi...

Concluzionez parafrazând un cântec de-al lor: „Workin for… Roadrunner Records”.