Narcotango, din nou la București
Un nou spectacol argentinian marca Narcotango se anunță, de această dată, la Cinema Patria. Pe 6 decembrie, pasionații genului îi pot re/vedea pe cei patru muzicieni într-un concert care face parte din turneul european început în luna august.
În România, aceasta va fi a doua oprire, după festivalul de jazz de la Brașov, pe 5 decembrie. Pentru spectacolul de la Bucuresti, Narcotango a pregatit un repertoriu mixt, compus din melodiile de succes, dar si piese cuprinse in cel mai recent material discografic.
Narcotango a fost fondat de compozitorul și producătorul Carlos Libedinskyin, când – după o perioadă în care experimentase genuri muzicale precum rock, pop, blues, muzica medievală și renascentistă – a început să ia lecții de tango. Din 2003, grupul a susținut peste 30 de turnee internaționale în America și Europa, a primit două nominalizări la premiile Latin Grammy (2009 și 2010 pentru cel mai bun album de tango), Premiul Gardel (2009 – pentru Best CD Electronic Tango), și a lansat 4 CD-uri de studio: Narcotango (2003), Narcotango 2 (2006), CD live+ DVD – Narcotango live (2008), Limanueva (2010), iar în 2013 – Cuenco.
Muzica trupei Narcotango a devenit parte din coloana sonoră a filmului urban contemporan, numit Electro Tango.
Biletele pentru concertul de la Cinema Patria costă 55 lei (balcon) și 75 lei (lojă, parter) și pot fi cumpărate din rețeaua magazinelor Vreau Bilet și Eventim.