Muzica se naște pe holurile liceului

În ceea ce vă priveşte, consideraţi muzica o „afacere de familie”, o tradiţie?

Robin: Să spunem că „tradiţie” sună prea restrictiv, de parcă am aduna ani de vechime în cartea de muncă pentru o pensie mai mare. Muzica în familia noastră e acel unchi bogat de care n-a ştiut nimeni până n-a murit şi ne-a lăsat moştenire un imperiu. Bunicul nostru Constantin cânta la trompetă în timp ce traversa dealurile în nopţi de iarnă, ca să sperie lupii. Numeşte-o tradiţie, dacă îţi place cuvântul.

Vladimir: Ce e tradiţional e faptul că cine din familie s-a apucat de muzică a făcut-o datorită holurilor unui liceu.

Care a fost declicul? Cum aţi ajuns să compuneţi, să cântaţi?

Vladimir: Mi-a zis cineva (care şi-a plimbat paşii pe acelaşi hol de liceu): „Băi, dar tu de ce nu cânţi la ceva?”. „Ah, chiar!”, se poate sta şi pe partea cealaltă a instrumentelor.
Robin: Nu poate fi vorba de un declic, aşa cum, intrând în pubertate, nu te trezeşti într-o dimineaţă bărbos, aşa, pe nepusă masă. E un proces de sedimentare, de adăugire şi eliminare.

Din experienţă, ştiu că uneori este destul de dificil să lucrezi cu cineva care face parte din familie? Există momente de genul ăsta?

Vladimir: Împărţim ca fraţii! Sandvişuri, tricouri, pumni, scena.
Robin: Nu există nicio problemă care n-ar fi existat dacă n-am fi fost fraţi, nu.

Cum aţi descrie ascensiunea pe care a avut-o trupa voastră în cei nici trei ani de existenţă?

Vladimir: ...Vertiginoooos! Minunat de prietenoasă, datorită multor oameni faini care s-au implicat voluntar în ceea ce facem şi ne-au ajutat şi inspirat.
Robin: Ţara arde, babele se piaptănă, aşa aş descrie eu.

De ce alăturarea „concentrarea” Bacovia (Overdrive, în traducerea proprie) şi Stalingrad? Cine umbla cu cioara vopsită?

Vladimir: Chiar concentrarea. Ca un plic de praf de suc de portocale Tang – îl torni în pahar, se dizolvă şi după aia bei din el. Cam aşa şi cu albumul. Oricum ai vrea să explici alăturarea, cel puţin simţi de ce a fost făcută după ce asculţi cântecele, sau intuieşti, şi asta e mai mult decât de-ajuns.
Robin: Să ne gândim mai degrabă la titlul albumului ca la o sugestie. Şi, dacă vrei, o anexă la răspunsul meu anterior.

Aţi debutat discografic la Bucureşti. Este firesc, cumva, având în vedere că vorbim despre centrul cultural-artistic al ţării, dar cum vedeţi scena muzicală din România, în general?

Vladimir: Am debutat acolo pentru că de acolo trebuie să pornim în turneu, hehe. Dar oriunde ne-ar purta cântările, zâmbetele oamenilor sunt la fel şi îmi place foarte mult să cântăm pe meleaguri. La Cluj mă simt întotdeauna cel mai în largul meu cumva, şi la cântările de pe coclauri, pe vârful unui munte undeva. E păcat că nu există o infrastructură mai bună pentru cântat şi profesionalism din partea cluburilor, cam atât.
Robin: E asemenea unui ghepard care se trezeşte încet-încet, înainte de răsărit. E o onoare să facem şi noi o parte din zgomotul care-l trezește din somn.

În ce mod muzical v-aţi influenţat unul pe celălalt?

Vladimir: Cred că mai degrabă am potenţat atunci când ne întâlnim pe aceeaşi bandă, decât să ne influenţăm, dar suntem aproape întotdeauna pe aceeaşi autostradă. Doar nu-l influenţezi pe frate-tău mai mare prea tare, când tu eşti ăla mic care ascultă muzica de pe casete de-ale lui lăsate prin casă.
Robin: E foarte greu de răspuns coerent la o întrebare atât de generală. E mai folositor dacă îţi spun că, muzical vorbind, în seara asta, în sala de repetiţii, ne-am influenţat reciproc în mod negativ din cauza lipsei de răbdare şi de timp. Şi de ritm, dacă e să vă fac cu ochiul.

Pentru că tot vorbim despre tradiţii, cum arată Sărbătorile fraţilor Proca? Ce muzică ascultaţi?... Colinde?

Vladimir: Grigore Leşe într-o cameră, Smashing Pumpkins în cealaltă.
Robin: Şi colinde, cum să nu. Dar, de obicei, mergem la Capu Corbului şi în casă merge ad nauseam un CD, acelaşi pe durata întregii vacanțe. De-a lungul anilor, poziţia de colindător şef a fost ocupată succesiv de Paraziţii, Captain Beefheart, Scott Walker, Bruce Springsteen, Neutral Milk Hotel, Zack Hill şi, ultima dată, de Tyler The Creator.

Care sunt tradiţiile marca înregistrată Proca? Obiceiuri în afara Sărbătorilor.

Vladimir: Ciomăgeala de la poalele Călimanilor, aflată la a vreo câteva-ua ediţie. Ţi-aş povesti despre ce-i vorba, dar sunt sigur că n-ai un ciomag în braţe să poţi riposta la timp, aşa că n-ar fi corect.
Robin: Obiceiurile familiei Proca includ, dar nu se limitează la: îndemnuri de a nu umbla în picioarele goale prin casă, discuţii în contradictoriu vizavi de importanţa atenţiei la detalii, excursii la concerte mari prin capitale faimoase şi mic dejunuri ceremonioase. Dacă e să mă limitez doar la Vladimir şi la mine, avem amândoi obiceiul de a ne culca ridicol de târziu.

Care sunt previziunile voastre pentru 2013?

Vladimir: Reptilienii vor deschide un Disneyland şi în Obor, iar oamenii nu vor mai putea să perceapă culoarea bej, dar nimeni nu îşi va da seama. Primul, însă, care se prinde va fi recrutat în rândul reptilienilor şi atunci să te ţii.
Robin: Prevăd că în anul 2013 o să am mai multă grijă de mine şi că or să apară pe piaţă multe albume de remixuri.

Planuri de viitor... Când? Cu cine? Pentru cine? Cum? Unde?

Vladimir: Planurile de viitor includ dominarea mondială printr-o divizie mare de cântece, fiecare repartizat în unitatea sa, unde îi şade cel mai bine. Unul ştie să tragă mai bine cu puşca, altul stă în tanc sau aruncă bombe. Şi nu ca să omoare, ci doar să mai zguduie puţin ferestre şi inimi – cărora le mulţumim.
Robin: Eu, unul, nu prea am planuri de viitor în afară de următoarele noastre două albume şi exagerat de mediatizatul meu divorţ de Eva Green...

BIO

Andrei Robin Proca
Născut pe 8 noiembrie 1982, la Miercurea Ciuc, a studiat Regia la UNATC, compune și asigură vocea pentru Robin and the Backstabbers de la fondarea grupului.
Vladimir Proca
Născut pe 21 decembrie 1989, la Miercurea Ciuc, are o diplomă de Master în Environmental  Studies și asigură secția ritmică pentru Ratbackstabbers.

Galerie foto:

• 
• 
• 
• 
• 
• 
•