Live: Marky Ramone's Blitzkrieg

Punk, punk, punk! Marc Steven Bell, cel care duce mai departe legendarul nume Ramone, revine la Bucureşti.
Vom vedea pe scenă trupa Marky Ramone's Blitzkrieg, condusă de bateristul care, timp de 15 ani, a activat alături de una dintre cele mai importante formații punk din lume. Îi vor sta alături pe scenă: Michale Graves (ex-Misfits) – voce, Crazy Joe – chitară şi Martin Blitz – bas. Formaţia americană se află în turneu mondial, însă nu promovează lansarea vreunui album. Cea mai recentă înregistrare datează din 2011 şi este vorba despre single-ul If and When.
Chiar dacă nu este vorba de vreo noutate discografică, orice prilej este bun pentru întâlnirea cu un exponent al muzicii mondiale.
9 aprilie 2012, Jukebox Venue, ora 19:00. Preţ bilete: 40-60 lei